Izvorul tacticii şi al politicii de dezbinare din prezent

 

capitolele I şi II din „Protocoalele Înțelepților Sionului” (continuarea la http://axa.info.ro/politica/protocoalele-inteleptilor-sionului-i/), însoțite de comentarii preluate din ediția tradusă de Ioan Moța şi apărută la Editura “Libertatea”, Orăştie, 1923, plus câteva note de actualitate

CAPITOLUL I

Conținut:

Dreptul e în forță. Libertatea este o idee. Liberalismul. Aurul. Credința. Autonomia. Despotismul capitalului. Duşmanul din lăuntru. Mulțimea. Anarhia. Politica şi morala. Dreptul celui mai tare. Puterea jidovească francmasonică nu poate fi învinsă. Scopul scuză mijloacele. Mulțimea e oarbă. Alfabetul politic. Neînțelegerile dintre partide. Forma de guvernământ care vă conduce mai bine la țelul vostru, e autocrația. Băuturile. Clasicismul. Desfrânarea. Principiul şi regulile de guvernământ jidoveşti şi francmasonice. Teroarea. Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea. Principiul guvernământului dinastic. Privilegiile nimicite ale aristocrației crestinilor. Noua aristocrație. Calcul psihologic. Abstracția libertății. Amovibilitatea [revocabilitatea] reprezentanților poporului.

Să lăsăm la o parte vorbele goale; să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii.

Eu vă voi arăta deci sistemul nostru, din punctul vostru de vedere şi din acela al creştinilor.

Trebuie să avem în vedere, că oamenii care au instincte şi porniri rele, sunt mai numeroşi decât aceia care au instincte bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernându-i pe oameni prin violență şi teroare, nu prin discuții academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea; în acelaşi timp sunt puțini cei care n-ar fi gata să jertfească bunurile tuturora, pentru a-şi atinge propriul lor bine.

Ce lucru a ținut în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit pâna acum? La începutul orânduirii sociale ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, apoi, mai târziu, s-au supus legii, care nu e decât aceeaşi putere, dar mascată. De aici ajungem la concluzia că, după legea naturii, dreptul e în forță, în putere.

Libertatea politică este o idee, un gând, iar nu un fapt. Trebuie ştiut cum să se aplice această idee, când e nevoie să fie atrase masele populare, prin cursa unei idei, în jurul unui anumit partid, dacă acest partid are de gând să îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă potrivnicul îşi deține puterea de la idea de libertate –  de la ceea ce se numeşte liberalism – şi dacă îşi jerfeşte ceva din putere pentru această idee. Și atunci, iată în ce va consta izbanda teoriei noastre: frânele slobozite ale puterii sunt îndată luate în mână de către alții, în puterea legii de viață (deoarece forța oarbă a poporului nu poate ramânea o singură zi fără călăuză, iar noul guvern nu face altceva decât să ocupe locul celui vechi, slăbit de liberalism).

În zilele noastre puterea aurului a înlocuit-o pe aceea a guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credința. Ideea de libertate este irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se folosească de ea într-o masură dreaptă. Este îndeajuns să fie lăsat poporul să se guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar din clipa aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care statele se mistuie şi unde marimea lor se preface în cenuşă.

Fie că statul se istoveşte în propriile lui framântări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în starea de a fi la bunul plac al duşmanilor din afară, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare: el e în stapânirea noastră. Despotismul (puterea) capitalului, care e în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui stat ca o luntre de scăpare, de care este silit, vrând-nevrând,  să se agațe pentru a nu se îneca.

Pe aceia, pe care sufletul lor simțitor i-ar face să considere de netrebnice aceste gânduri, i-aş întreba: dacă un stat are doi duşmani – şi dacă îi este îngăduit să întrebuințeze împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunostință planurile de atac şi de apărare, de a-l surprinde noaptea sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale – de ce, aceleaşi măsuri, întrebuințate împotriva unui duşman şi mai rău, care ar darâma ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngaduite şi imorale?

O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să cârmuiască cu folos gloatele prin îndemnuri cuminți sau prin convingere, atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie ea chiar nesocotită, dar totuşi ademenitoare pentru poporul care înțelege totul numai uşurel, la suprafață? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiți numai de micile lor patimi, de credințele deşarte, de obiceiurile, de tradițiile şi teoriile lor sentimentale: sunt robi ai împărțirii în partide care se împotrivesc înțelegerii celei mai cuminți. Orice hotarâre a mulțimii atârnă de o majoritate întâmplatoare, sau cel puțin, superficială; fără a cunoaşte tainele politice, mulțimea ia hotarâri fără rost; un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernământul.

Politica nu are nici o legatură cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală, nu e politic şi prin urmare puterea lui e şubredă. Acela care vrea să domnească, trebuie să se foloseasca de viclenie şi fățărnicie. Marile însuşiri ale poporului – sinceritatea şi cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine, noi nu trebuie în nici un caz să le luăm de călăuză.

Scopul nostru este să avem în mână puterea. Cuvântul “drept” este o idee abstractă pe care nimic n-o îndreptățeşte. Acest cuvânt nu înseamnă decât atât: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru ca să pot dovedi că sunt mai tare decât tine”. Unde începe şi unde se sfârşeşte dreptul?

Într-un stat unde puterea este rău organizată, unde legile de guvernare au devenit vagi şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism [n.m. a se citi: democrație], eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor orânduielilor şi a tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc din nou toate aşezamintele şi să mă fac stapânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care [li] le dăduse forța lor şi de care s-au lepădat de bună voie, din liberalism…

Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stapânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă, până în clipa când se va fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma.

Din răul trecător pe care suntem siliți să-l facem acum, se va naşte binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenței naționale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptațeşte mijloacele. Să ne îndreptăm luarea aminte, în planurile noastre, mai puțin asupra celor bune şi morale, decât asupra celor trebuincioase şi folositoare.

Avem înaintea noastră un plan, în care e trasată în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri [!!!].

Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ținem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulțimii, de neputința ei de a înțelege şi a  cumpăni posibilitățile şi împrejurările propriei sale vieți şi ale bunăstării sale. Trebuie să înțelegem că puterea mulțimii este oarbă, nesăbuită, şi nu gândeşte, ci ascultă la dreapta şi la stânga. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie; tot astfel, membrii mulțimii ieşiți din popor, oricât li-ar fi spiritul de genial – nu pot pretinde să conducă poporul, fără a-l pierde în întregime, din pricină că nu înțeleg nimic din politică.

Numai un individ pregătit încă din copilarie pentru autocrație, poate cunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicați din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor ațâțate de setea de putere şi prin dezordinile care se nasc de aici. E oare cu putință ca gloatele populare să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice, să conducă afacerile țării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ele apăra împotriva duşmanilor din afară?

Nu, e cu neputință! Un plan împărțit în atâtea capete câte are mulțimea, îşi pierde unitatea; devine de neînțeles şi fără putință de a fi înfăptuit.

Numai un autocrat (un singur stapân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru, în mecanismul maşinei guvernamentale. Să recunoaştem deci, că un guvern folositor țării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie strâns în mâinile unui singur individ responsabil. În despotismul absolut, civilizația nu poate exista; ea nu e opera gloatelor, ci a conducatorului lor, oricare ar fi el. Mulțimea este un barbar, care îşi arată barbaria la orice prilej, îndată ce gloata apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai înaltă a barbariei.

Închipuiți-vă dobitoacele acelea îmbătate cu alcool, năucite de vin, cărora li s-ar da dreptul de a bea fără măsură, în acelaşi timp în care li s-ar da libertatea… Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă pâna la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură; tinerețea le este înjosită de studiile clasice şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenții nostri – profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi negustorii noştri şi femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. În rândul acestor din urmă eu număr şi pe aşa zisele „femei din lumea bună”, care imită de bunăvoie luxul şi desfrânarea celor dintâi.

Cuvântul nostru de ordine este: puterea şi fățărnicia. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când e ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de stat. Violența trebuie să fie un principiu, viclenia şi fățărnicia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenților unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scop, la bine. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, dacă poți obține prin acest mijloc supunerea şi puterea.

Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puțin văzute şi mai folositoare, necesare pentru a întreține teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeşte. O neînduplecare dreaptă dar straşnică, e cel mai mare susținator al puterii unui stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ținem de acest program al violenței şi fățărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul, e tot atât de folositoare cât şi mijloacele pe care le întrebuințează. Prin urmare, nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecați, pentru ca orice nesupunere sa înceteze[1]. Noi, cei dintâi, şi încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagali inconştienți, care, atraşi din toate părtile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulțimii. Oamenii care s-au crezut inteligenți, n-au ştiut să descurce înțelesul ascuns al acestor cuvinte, n-au văzut că ele se contraziceau, nu au văzut că nu există egalitate în natură, că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea spiritelor, a caracterelor şi a inteligențelor, atât de mult supuse legilor ei; aceşti oameni nu au înteles că mulțimea e o putere oarbă; că parveniții pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puțini orbi în politică decât ea însăşi; că inițiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulțimea neinițiaților, fie chiar plini de geniu, nu înțeleg nimic din politică. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor; totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului dinastic; tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute în afară de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevarătelor principii ale politicii, se pierdu. Izbânda operei noastre se mări mult prin aceasta.

Totuşi, în largul lumii, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate, adauseră la rândurile noastre, prin mijlocirea agenților nostri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtară cu însuflețire steagurile. Și totuşi aceste cuvinte erau nişte viermi care rodeau bunăstarea tuturor nejidanilor, spulberând pretutindeni pacea, liniştea, solidaritatea, săpând pe dedesubt toate aşezămintele statelor. Veți vedea din cele ce urmează că aceasta ne-a folosit numai nouă; acest lucru ne dădu, între altele, putința de a obține cheia cea mai importantă, sau mai bine zis de a desființa privilegiile pe care era întemeiată aristocrația creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi națiunile. Pe dărâmăturile aristocrației naturale şi ereditare, noi ne-am ridicat aristocrația noastră, a inteligenții şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocrații, bogăția, care depinde de noi, şi ştiința, care este îndrumată de înțelepții noştri.

Izbânda noastră mai fu uşurată prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem corzile cele mai simțitoare ale sufletului omenesc: socoteala [n.ed. sau dorința de a i se face dreptate], lăcomia, neîndestularea lipsurilor materiale, fiecare dintre aceste slăbiciuni omeneşti, luată în parte, fiind în stare să înăbuşe neatârnarea gândului, punând voința oamenilor în slujba celor care le cumpără sufletul.

Ideea abstractă a libertății ne-a dat putința de a face mulțimea să înțeleagă, că un guvern nu este altceva decât un locțiitor al proprietarului țării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite.

Amovibilitatea [revocabilitatea] reprezentanților poporului ni-i puse la dispoziția noastră – ei depindeau de alegerea noastră [!!!].

Comentarii la Capitolul I

Jidanul mărturiseste scopul ce-l urmăreşte şi mijloacele ce le va întrebuința ca să ajungă la țintă. Scopul este: distrugerea oricărui stat creştin, cum a făcut cu Rusia, ca să ajungă el (jidanul) stăpân. Care sunt mijloacele? Ca să întrebuințeze cele mai bune mijloace, trebuie ştiut cine este adversarul. Adversarul ce trebuie răpus astăzi, este națiunea creştină din fiecare stat European. După destăinuirea jidanului, omul este o bestie crudă, care nu ştie decât de frică. Ca să stăpâneşti bestia, trebuie să pui mâna pe putere. Astăzi, când votul universal s-a acordat poporului, trebuiesc zăpăcite masele cu idea libertății, pentru ca poporul să prefacă libertatea în destrăbălare şi dezordine şi astfel scăpând puterea din mâinile guvernanților, jidanii şireți să se ridice la putere pe umerii poporului înşelat[2].

Cea mai bună dovadă despre acest plan de luptă ni-o dă presa din toată lumea, condusă de jidani[3]. Avem şi în țara noastră asemenea presă, şi anume, pe lângă multe altele mai mărunțele – şi următoarele scrise în româneşte de către jidani şi jidoviți: Lupta, Presa, Adevarul, Dimineata, Aurora, Lumea, Opinia, care tot timpul nu scriu decât numai şi numai în numele libertății şi democrației.

Aşa au facut în Rusia. Ca să ajungem la destrăbălare şi dezordine, jidanul mărturiseşte că va lucra prin corupție să învrăjbească între ele partidele, ca nu cumva să mai ajungă la vreo înțelegere [!!!]; mărturiseşte că va lucra să prostească poporul creştin prin băuturi spirtoase, mărturiseşte că va strica tineretul prin scrieri pornografice, şi că va deprava femeile creştine prin lux fără măsură şi va îndemna la necuviință. Toate acestea le face arătând cu fățărnicie, că acesta este progres. Învrăjbirea aceasta o urmăresc jidanii peste tot şi o urmăresc şi la noi în România. De aceea putem vedea cu toții, cât de înverşunate sunt luptele dintre partide. Mai ales în luptele ce au început, din nenorocire, între românii din vechiul regat şi din Ardeal, oricine urmăreşte presa din țară, poate ca să vadă ce parte mare iau jidanii de la Lupta, Adevărul, Aurora, etc., scrise de Honigman (Fagure), Rosenthal, Grünberg, Ghelerter, etc., care fac pe cei mai curați… ardeleni, amețind şi zăpăcind lumea.

[…]

În privința destrăbălarii se pot vedea zilnic noi reviste şi ziare [n.m. azi, şi posturi TV] necuviincioase, care îndeamnă tineretul la desfrâu. Un exemplu dintre mii şi mii, a fost şi o publicație jidoveasca de acest fel la Cluj, numită “Bomba”, care a fost oprită de poliție. Apoi se ştie că toate casele de prostituție şi întâlniri, sunt ținute şi puse în calea familiei creştine, peste tot, numai de ovrei.

Când prin astfel de mijloace a ajuns să destrame toate legăturile sociale şi politice din țară, atunci, spune el, se va arunca ca o fiara de pradă asupra a ceea ce a mai rămas din putregai şi va răsturna totul, ca să întemeieze el, pentru fiii lui Israel, un stat nou.

În statul cel nou jidovesc, ridicat pe ruinele statului creştin, evreul nu se va mai călăuzi dupa regula libertății. Acest cuvânt a fost bun de exploatat, spre a dărâma statul creştin. El va întrebuința „despotismul absolut, fără de care nu poate exista civilizația”; asa îşi dezvăluie el şi aşa lucrează în Rusia, unde oricine este bănuit că ar face opoziție, îşi pierde viața, unde atâția episcopi creştini au fost decapitați, pe când nu s-a mişcat un fir de păr de pe capul vreunui haham [n.m. rabin/înțelept].

Iată un document[4] găsit asupra unui ofițer jidan bolşevic, căzut într-o luptă de stradă în 1919, document care este un fel de ordin circular, ce era scris în limba ebraică şi dat de către: Comitetul central al secțiunii Petersburg al Ligii internaționale Israilite:

„Fii ai lui Israil! Ora victoriei noastre supreme este aproape. Suntem înaintea pragului dominației universale. Ceea ce era altadată de domeniul visurilor noastre este pe punctul de a se realiza. Din slabi şi neputincioşi cum eram, catastrofa mondială [Primul Război Mondial] ne-a făcut tari şi, grație ei, putem să ne ridicăm fruntea cu trufie.

Totuşi, trebuie să fim prudenți. Se poate cu siguranță proroci că, după ce am păşit peste ruine şi am zdrobit altare şi tronuri, vom urma înaintarea noastră pe drumul ce ne-am tras.

Dar autoritatea religiei stranii şi a doctrinelor pe care le-am propagat cu atâta succes este supusă criticelor violente si batjocurii. Noi am zguduit – cu toate acestea – cultura, civilizația, tradițiile şi tronurile națiunilor creştine. Am făcut totul pentru a supune poporul rus la jugul puterii jidoveşti şi în cele din urmă l-am îngenunchiat înaintea noastră[5].

Opera noastra, în această privință, este aproape terminată, dar trebuie să fim totuşi foarte prudenți, căci Rusia subjugată este duşmana noastră cea mai mare. Victoria câştigată prin superioritatea noastră intelectuală se poate întoarce contra noastră de către o nouă generație.

Rusia este cucerită şi ținută la pământ; ea trage să moară sub cizma noastră, dar nu uitați un singur moment că trebuie să fiți atenți şi prevăzători. Grija sacră a siguranței noastre nu ne îngăduie să practicăm nici mila, nici iertarea. Este o necesitate de a menține poporul rus în mizerie şi lacrimi. Luându-i proprietățile şi aurul, noi l-am redus la sclavie.

Fiți prudenți şi tăcuți! Să nu avem nici o milă de duşmanul nostru. Noi trebuie să exterminăm cele mai bune elemente ale poporului rus, aşa ca țara să nu-şi poată găsi nici căpetenii, nici conducători. Îi vom lua orice putință de a rezista puterii noastre. Trebuie să provocăm ura între lucrătorii de la oraşe şi țărani. Războiul, lupta de clasă, vor distruge tezaurele de cultura ale poparelor creştine. Dar, fii ai lui Israel, să fim prevăzatori şi rezervați! Victoria noastră se apropie, pentru că puterea noastră politică şi economică, precum şi influența noastră asupra maselor fac progrese rapizi. Suntem stăpânii finanțelor şi ai aurului guvernelor şi prin urmare avem atotputernicia asupra pungii tuturor statelor. Puterea se află în mâinile noastre. Dar să nu ne încredem în trădători şi lucrători pe dedesubt.

Bronstein, Apfelbaum, Rosenfeld, Steinberg, sunt, printre atâția alâii, adevărați fii ai lui Israil. Puterea noastră în Rusia este fără margini. În oraşe, comisarii şi comisiunile de alimente, de locuințe etc. sunt la dispoziția noastră. Dar să nu ne îmbete victoria! Să fim prudenți şi neîncrezători, căci în afară de noi nu ne putem sprijini pe nimeni.

Aduceți-vă aminte că noi nu ne putem încrede în armata roşie, care poate într-o bună zi să întoarcă armele contra noastră.

Fii ai lui Israil, ceasul victoriei asupra Rusiei, atât de mult aşteptat, a sunat. Strângeți-vă rândurile. Propagați politica națională a rasei noastre. Luptați pentru idealul nostru. Păstrați cu sfințenie vechile noastre legi ce ne-au fost hărăzite. Inteligența noastră, geniul nostru, să ne ocrotească şi să ne călăuzească!”

Stăpâni pe Rusia şi aşadar în putință de a-şi aplica planul arătat în Protocoale şi în documentul de mai sus, rând pe rând, nu au întârziat de-a ataca toate puterile nației robite şi nenorocite, îndeosebi s-au năpustit cruzii tirani ai Rusiei împotriva religiei, pentru a o nimici. Și, întocmai precum au scris în planurile lor, aşa au şi făcut. Iată spre exemplu, ceea ce a putut să fie cunoscut până acum din nelegiuirile făcute. Chiar şi ziarele jidăneşti de la noi nu au putut ascunde în întregime aceste nelegiuiri şi astfel unele au ajuns a fi cunoscute şi publicate chiar în foile lor de aici, precum urmează:

Noi condamnări la moarte în Rusia.

Lafayette, 12. Pe când din Rusia se anunță amânarea judecării patriarhului Tikhon, „Echo de Paris” dă următoarele detalii asupra persecutărilor din Rusia: arestările sunt efectuate în masă, mai cu seamă asupra intelectualilor. Zece profesori care au servit ca experți în Comisia bolşevică de despăgubiri în Polonia, au fost acum de curând condamnați la moarte. Rugăciunile pentru patriarhul Tikhon au fost oprite în biserici sub pedeapsa de imediată arestare şi acuzație de contra-revoluție. Mulți preoți care au pronunțat numele patriarhului Tikhon în timpul Liturghiei au fost arestați şi trimişi înaintea tribunalelor roşii.”

(„Dimineața” Nr. 5904 din 15 IV 1923)

Atâta publică ziarul jidovesc „Dimineața”. Informațiile care ajung la ziarele româneşti sunt mai complete. Iată spre pildă ce spune ziarul „Conştiința românească”, nr. 12 din 14 IV 1923:

„Oficiosul bolşevic „Isvestia” anunță, că în cursul sărbatorilor de Paşti, s-au ținut conferințe antireligioase în toată Rusia, pentru a se demonstra poporului „necesitatea de a deveni ateu”. Conferințele au fost însoțite de proiecții, prin care se ridiculiza religia ortodoxă”.

Un ziar leton, deci în imediata apropiere a Rusiei, şi deci bine informat, publica următoarea grozavă ştire:

„Braunstein, care-şi zice Trotzki, țarul Rusiei, a ucis direct sau prin torturi 28 de arhiepiscopi şi 1215 preoti…”

[…] bolşevicii nu au ascuns scopul ce-l aveau în vedere. În propriul lor ziar, acum trei săptămâni, ei confesau aspirațiile lor prin aceste cuvinte:

„Trebuie să conducem agitația noastră împotriva religiei tot aşa de sistematic [n.m. a se vedea planul agendei ecumeniste din prezent], cum am face-o în chestiunile politice, dar cu mult mai multă hotărăre [!!!].”

CAPITOLUL II

Conținut:

Războaiele economice sunt izvorul atotputerniciei jidăneşti. Administraţia vizibilă şi „consilierii secreţi”. Succesul doctrinelor distruc­tive. Asimilaţia în politică. Însemnătatea presei. Preţul aurului şi valoarea victimelor jidăneşti.

E în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească – întrucât se poate – câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel transpus pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi această situaţie va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului şi vor guverna popoarele [n.m. plan transpus în fapte azi prin preponderenţa, de pildă, a legislaţiei sovietice „europene” faţă cea română] tot astfel cum reglementează dreptul civil al statelor legăturile dintre supuşii lor.

Administratorii, aleşi din public de către noi, dintre creştinii cei mai slugarnici, nu vor fi oameni pregătiţi pentru administraţia ţării. În acest chip vor deveni uşor nişte păpuşi trase de aţă de către înţelepţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele trebuincioase administrării, din planurile noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor însemnate.

Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea noi n-avem să ne orientăm după ei; lasă-i să-şi mai petreacă încă câtva timp, să se mai hrănească cu nădejdi şi cu noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţămintele ştiinţei, născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi spiritele în direcţia care ne e trebuincioasă nouă.

Să nu credeţi că afirmaţiile acestea sunt fără bază seri­oasă; gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut a-l făuri Darwinismului, Marxismului, Nietzscheismului. Însă nouă, înrâurirea stricăcioasă a acestor tendinţe, trebuie să ne fie cunoscută.

Trebuie să ţinem socoteală de ideile, caracterele, ten­dinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit, după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă aplicaţia sa practică  nu e bazată pe confruntarea rezultate­lor trecutului cu prezentul.

Statele de astăzi au o mare putere creatoare: presa. Rolul presei e de a arăta nemulţumirile aşa zise intolera­bile, de a aduce la cunoştinţă plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi [!!!] şi de a le da un glas.

Presa întrupează libertatea cuvântului. Dar statele nu au ştiut întrebuinţa această putere şi ea a căzut în mâinile noastre. Prin ea am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am îngrămădit în mâinile noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar acestea le-am răscumpărat, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare din jertfele noastre, preţuieşte cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu.

Comentarii la Capitolul II

Evreul a ştiut totdeauna să tragă foloase din dezordine. De aceea, el a căutat să dezlănțuie dezordinea, revoluția, războiul, pentru că asemenea frămăntări i-au adus numai bine. Un caz cunoscut în Rusia țaristă: izbucnise o revoluție într-o provincie. Guvernatorul nu putea da de firele mişcării, dar îi bănuia pe jidani. Atunci făcu o comunicare: dacă în 24 de ore mişcarea nu va înceta, toate datoriile băneşti ale creştinilor față de jidanii din provincie vor fi anulate. Ca prin farmec, dezordinea provocată de jidani s-a potolit. Cum caută să profite evreii din dezordine? În două feluri: se îmbogățesc, pe când creştinii sărăcesc şi se împuținează în războaie, şi astfel ajung a spune ei, jidanii, cuvântul hotărâtor, statelor pe care tot ei au ştiut să le arunce în război. Românul spune: când doi se ceartă, al treilea câştigă; acest al treilea sunt întotdeauna jidanii. De aceea ei caută să facă din razboaie, o ceartă sângeroasă pentru bani, şi cum ei au adunat tot aurul din lume în băncile lor, ei vor fi ascultați la încheierea păcii. Aşa a fost după terminarea războiului, încheiat în toamna anului 1918. Pacea care s-a încheiat, a fost o pace jidănească. Jidanii nu au făcut războiul, dar cu aurul lor şi cu amestecul lor pe dedesubt, au hotărât cum să se încheie pacea[6].

Și iată ce spune renumitul scriitor francez Roger Lambelin: „ […] dar ea (pacea) a avut de asemenea privilegiul de a corespunde dorințelor, ambițiilor şi idealului israeliților. Impiedicând ridicarea economică a țărilor luptătoare, această pace a fost propice marilor bănci pe care ei (evreii) le conduc, trusturilor internaționale îmbogățite de război şi deținătoare a rezervelor financiare ale lumii.

Nu trebuie să fim surprinşi că Societatea Națiunilor a fost declarată de către Israil Zangwill ca prin esență de inspirațiune jidovească; si dl. Lucien Wolf, delegat de asociațiile jidoveşti, după ce a asistat la Geneva la adunarea Ligii, nu s-a sfiit de a afirma din partea sa, că această Societate este în armonie cu nobilele şi cele mai sfinte tradiții ale iudaismului şi că toți Israiliții trebuie să considere ca o datorie sacră de a o susține cu toate mijloacele posibile”.

(R. Lambelin, Introducere la Protocoale, pag. 29)

Într-adevăr, cine s-ar mai îndoi acum, că după războiul atât de plin de jertfe date de lumea creştină, adevăratul triumfător este neamul lui Israil?

Dar cum lucreaza evreul în timp de pace? El caută să întunece judecata cea dreaptă şi cinstită a creştinului cu vorbe goale şi cu făgăduințe, despre care de mai înainte ştie că nu se pot împlini. Prin ce mijloc? Prin gazete? Evreul stă la umbră, priveşte cum alții muncesc, le află necazurile, nemulțumirile şi începe prin  jurnale [n.m. azi prin întreg angrenajul mass-media] să asmute mulțimea contra cârmuirii, să îi clatine încrederea în cinstea şi dreptatea conducătorilor, ca să o atragă de partea lui. După ce a izbutit s-o atragă, se ridică în capul ei, şi o tratează aşa cum trateaza bolşevicii – tot evrei – pe nenorocitul popor rus. De aceea ei caută în orice țară să pună mâna pe presă. Ei ştiu că presa este scara ce duce la putere şi la bogăție, peste cadavre de creştini. Evreul din Protocoale mărturiseşte că a dobândit această putere în mijlocul torenților de sânge şi lacrimi provocate de jidani, dar că şi-au răscumpărat această vină, pentru că au murit şi unii din ai lor şi doar ştiut este că fiecare din morții lor “face cât mii de morți creştini înaintea lui Dumnezeu”.

Notă: multe dintre edițiile on-line ale Protocoalelor sunt cenzurate prin îndepărtarea oricăror referiri la jidovi/evrei, astfel încât oprobiul public pentru aceste monstruozități să fie direcționat doar asupra masonilor, slugile lor provenite dintre goimi (ne-evrei).

[1] Israelul nu se va conforma rezoluției adoptate la finele anului 2016 de către Consiliul de Securitate al ONU prin care se cere oprirea colonizării, a anunțat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, relateaza AFP.

Israelul respinge această rezoluție antiisraeliană rușinoasă a Națiunilor Unite și nu i se va conforma, se arată în comunicat, notează Agerpres.

„Israelul este o ţară cu mândrie naţională, noi nu întoarcem celălalt obraz. Avem o reacţie inteligentă, agresivă şi responsabilă, un răspuns natural care să le arate naţiunilor din lume că ceea ce s-a întâmplat la ONU este inacceptabil pentru noi, a completat prim-ministrul israelian, citat de cotidianul Haaretz.

Reprezentanții din Nouă Zeelandă, Malaezia, Venezuela și Senegal au înaintat rezoluția pe agenda Consiliului de Securitate al ONU, la doar o zi după ce egiptenii au retras textul rezoluției la presiunea Israelului și a republicanului Donald Trump. Acesta din urmă a solicitat ambasadoarei americane să blocheze prin veto rezoluția care condamnă practica controversată și finanțată de Tel Aviv.

În textul rezoluției se arată că Israelul încalcă legislația internațională și că demersul său este un obstacol în calea implementării soluției a două state.

Guvernul Israelului l-a convocat pe ambasadorul Statelor Unite în Israel pentru a-i cere explicaţii [!!!] în legătură cu abţinerea de la vot în cadrul Consiliului de Securitate ONU.

sursa: caleaeuropeana.ro

[2]  Detalii sugestive despre transpunerea în practică a acestor idei în Romania secolului trecut apar în materialul http://www.buciumul.ro/2017/02/24/noi-nu-uitam-23-24-februarie-1945-kgb-dezlantuie-haosul-ofensiva-comunista-impotriva-ultimului-premier-democrat-al-romaniei-generalul-radescu-scapat-in-ultimul-moment-de-serviciile-americane-ca/

[3] Și Profesorul universitar Johan Galtung, un cunoscut sociolog şi fondator al Institutului de Cercetare a Păcii din Oslo, a afirmat într-un articol publicat în revista „Humanist”„şase companii evreieşti controlează 96% din media”. Acesta şi-a detaliat afirmația cu nume de jurnalişti, patroni de edituri, posturi de televiziuni şi studiouri cinematografice. Referindu-se la magnatul Rupert Murdoch, australianul care deține imperiul News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume, profesorul norvegian a declarat că „el nu este evreu, dar mulți subalterni de-ai lui sunt”. „Mulți dintre ei sunt susținători fanatici ai Israelului”, a continuat acesta, adăugand în plus că „70% dintre profesorii de la cele mai importante 20 de universități americane sunt de asemenea evrei”.

[4] Încă un indiciu în plus ce întăreşte demonstrația privind faptul că plaga comunismului a fost o creație a evreilor, pe care aceştia s-au şi sârguit prin diverse metode să o implementeze.

[5]  De altfel, în mai 1948, U.R.S.S.-ul condus de către diabolicul criminal Stalin, născut Ioseb Besarionis Dze Jugashvili [“fiu de evreu” în limba georgiană] a fost prima țară din lume care a recunoscut formarea statului Israel.

[6] Pentru detaliere, a se parcurge fragmentul înregistrat din discursul ținut de Benjamin Freedman în anul 1961 la Hotelul Willard din Washington DC, disponibil în format audio la adresa:  https://youtu.be/Z9TQn_vYPaw

La sinagogă 3

 

Anunțuri

Lăsați un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s