GRAVĂ EROARE ECLESIOLOGICĂ promovată în cadrul Sinaxei nepomenitorilor de la Salonic


Motto:

«Să nu credem că gândurile noastre au o mai mare valabilitate

decât învăţăturile care s-au spus prin insuflarea Sfântului Duh.»

«Cu înlăturarea tuturor părerilor, să facem adevărul mult mai clar»

Sf.Ioan Gură de Aur

 

 

Acest articol îşi propune să dezlege nelămuririle pe care unii oameni sinceri le au în prezent ca urmare a faptului că de curând au fost susţinute în diverse ocazii unele „teorii” personale privitoare la apartenenţa la Biserica lui Hristos. Exemplu grăitor al neclarităţilor în înţelegere apărute ca urmare a susţinerii respectivelor interpretări de neprimit este acest schimb de replici din cadrul Conferinţei de la Iaşi din data de 6/19 aprilie, ce a avut ca subiect sinaxa din Grecia:

participant la conferinţă: «Se susţine că noi [n.n. nepomenitorii] nu trebuie să ieşim din Biserică. […] În ce atunci credinţă şi comuniune insistăm noi să rămânem? În ce “Biserică”? Lângă ecumenişti«De ce trebuie să rămânem noi în comuniune cu ceilalţi [n.n. eretici] ?»«Nu ieşim din Biserică, în ce sens?»

Monahul Efrem de la Schitul Prodromu: «Cine a spus asta? că noi n-am spus?»

După cum este cunoscut, în data de 22 martie/4 aprilie 2017 a avut loc în Salonic-Oreokastro Sinaxa celor care au oprit pomenirea ereziarhilor după pseudo-sinodul din Creta, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute câteva observaţii pe marginea celor expuse acolo de către delegaţia română, având în vedere implicaţiile foarte mari ale mesajului respectiv, despre care şi portalul OrtodoxInfo.ro s-a pronunţat astfel: «Omilia prezentată la Sinaxa din 4 aprilie de către teologul Mihai-Silviu Chirilă este apreciată […] de ruși» şi «este considerată de greci o punte de legătură între linia părinților aghioriți și cea a pr. prof. Theodoros Zisis».

٭

Preluând cuvintele Sfântului Ioan – «cumplită este osânda tăcerii, cel ce nu spune adevărul este răspunzător de sângele, adică de măcelărirea sufletelor celor ce cad în înșelare» – din omilia rostită de către Gheron Sava Lavriotul cu acelaşi prilej şi dorind dintru început să îl asigurăm pe prea-râvnitorul în cele ale credinţei, domnul Mihai-Siviu Chirilă, de faptul că textul de faţă nu urmăreşte să producă nedumerire sau, după unele minţi uşuratice, dezbinare printre cei care au oprit pemenirea ca urmare a vânzării din Creta, ci are ca scop doar mărturisirea – pe cât ne este cu putinţă – a învăţăturii curate a Sfinţilor Părinţi despre Biserica cea Una, Mireasa cea neprihănită a lui Hristos, având ochii aţintiţi la cuvintele Cuv.Arhiep. Averchie de Jordanville potrivit cărora numai râvna sfântă pentru Dumnezeu, pentru Hristos, fără nici o amestecare a vreunui fel de prefăcătorie sau a vreunei politici îndoielnice şi perfide, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi lucrările noastre, îl rugăm în acest sens pe distinsul teolog român să cugete la următoarele cuvinte ale Marelui Vasilie, fiind pe deplin încredinţaţi că nu va recepta acest text ca pe vreun atac personal, căci prea bine ştie şi domnia sa că «cel ce ia aminte la dojană dobândeşte înţelepciune» (Pilde 15, 32).

«Mi-ai face chiar bucurie criticându-mă, pentru că sunt sigur că între oamenii buni tot ce se lucrează produce plăcere, aşa că până şi supărările şi mâniile sunt un fel de distracţie. De multe ori eşti mai bucuros văzând pe cineva supărându-se decât să stai pe lângă altul care te copleşeşte numai cu complimente. Aşa că, să nu încetezi vreodată de a face reproşuri! Scrisorile, iată cine vor fi acuzatorii noştri; şi nici un cuvânt nu-mi poate fi mai preţios şi nici nu-mi poate face mai multă plăcere.»

٭

Omilia Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, ce conţine idei şi observaţii de o reală valoare, printre altele menţionează că recurgerea la măsura nepomenirii  nu are ca scop ruperea legăturii cu Sfânta Biserică”.

Deşi această din urmă precizare pare a fi întru totul ortodoxă, în sensul că nimeni preocupat de mântuirea sa nu şi-ar dori să se rupă de Biserica al cărei Cap este Hristos, căci «ce rău este mai mare decât despărţirea de Biserică», după cuvintele Sfântului Theodor Studitul, cel ce însuşi spunea «nu suntem rupţi de Biserica lui Dumnezeu, […] nici n-am suferi aceasta», din întregul cuprins al cuvântării se desprinde însă că autorul/autorii identifică – prin confuzie – Biserica în grupul jurisdicţiilor oficiale aşa-zis ortodoxe, ce sunt promotoare de zeci de ani ale ereziei ecumenismului şi susţinătoare acestei cauze prin menţinerea comuniunii euharistice unele cu altele, în ciuda unor făţarnice luări de poziţii contrare.

Dacă în urmă cu zeci de ani Cuviosul Serafim  Rose scria acestea: «unii, văzând că jurisdicţiile „oficiale” urmează în mod irevocabil [!] o direcţie anti-ortodoxă, le abandonează ca pe nişte nave ce se scufundă şi vin în rândul „adevăraţilor creştini ortodocşi”; alţii, nădăjduind încă la o revenire către orientarea ortodoxă, în ortodoxia mondială, consideră pentru moment a fi de ajuns să îşi exprime simpatiile pentru „adevaraţii creştini ortodocşi” şi să protesteze cutezători împotriva mentalităţii „reformiste” din jurisdicţiile „oficiale”», oare nu cu mult mai mult se impune astăzi, când erezia este aproape pretutindenea înstăpânită, ca oamenii să fie îndemnaţi să fugă de acest colos, ”Ortodoxia” oficială, ce sub nici o formă nu mai are şanse de redresare din calea spre iad pe care s-a înscris?

În acest context, şi deoarece însuşi Cuv. Serafim spunea că «pentru cei ce însetează în chip sincer să rămână credincioşi Ortodoxiei, nu este alt glas mai drept decât acesta ce iese din gura de aur a Arhiepiscopului Averchie», reproducem aici două două fragmente ce conţin precizări neîndoielnice privind învăţătura despre Adevărata Biserică a acestui vrednic arhiepiscop cu viaţă sfântă:

«Unii vor zice: Ascultaţi, ce tot vorbiţi, despre ce prăbuşire a Bisericii este vorba, când noi avem legământul hotărât al lui Hristos Care spune: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16,18). Foarte adevărat, cuvintele lui Hristos sunt fără îndoială de netăgăduit, însă nu se ştie de ce, uităm că prin aceste cuvinte Hristos nu arată hotarele [jurisdicţionale ale] Bisericii, pe care „porţile iadului nu o vor birui.” Nu se spune care anume Biserică va fi aceea: a Constantinopolului, Rusă, Sârbă, Bulgară, Biserica Rusă din Afara Graniţelor, sau oricare alta. Se spune simplu – „Biserica”, adică, până la sfârşitul veacului şi cea de A Doua Venire a lui Hristos, adevărata Biserică nu va dispare de pe faţa pământului, ci va subzista. Biserica va rămâne Biserică cu toate înaltele ei legăminte, împuterniciri şi drepturi binecuvântate ce-i aparţin, chiar şi în cazul când în ea va rămâne un singur episcop şi minimum de credincioşi. Iar restul se va clătina şi va cădea, va fi „biruit de porţile iadului”, chiar dacă va continua să se numească ”biserică”.»

«Odată, când arhiepiscopul vorbea ca de obicei despre semnele lepădării de Hristos, un student [al Seminarului din Jordanville] a pus o întrebare: „Neîndoielnic că apostazia este groaznică şi trebuie să auzim despre ea, dar de ce atât de mult? La urma urmei, suntem la adăpost de influențele ei prin faptul că suntem ortodocşi, prin alipirea de tradiții. […] nu avem nimic de a face cu trădarea Ortodoxiei care se săvârşeşte în alte eparhii. Suntem în Biserica cea adevărată Biserica Ortodoxă. Nu suntem în siguranță? Hristos a spus că porțile iadului nu vor birui Biserica Lui”.

Privindu‐l pătrunzător pe cel care ia adresat întrebarea, Arhiepiscopul Averchie la întrebat la rândul său: „Dar ce anume stabileşte dacă tu eşti sau nu în acea Biserică?” A folosit forma la singular a cuvântului „tu” pentru că a vrut să li se adreseze ascultătorilor lui ca şi unor persoane.»

În amintitul text citit la Salonic se arată că «cei ce se îngrădesc prin nepomenire […] rămân în comuniune cu Bisericile şi episcopii care au luat deja atitudine contra sinodului [din Creta], cum ar fi Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Antiohiană, cu toţi episcopii ortodocşi».

Însă faptul de a nu fi participat la această adunare ce a adoptat hotărâri eretice şi de a fi luat “atitudine” împotriva sa, nici pe departe nu recomandă jurisdicţiile respective a fi şi neapărat drept-slăvitoare, căci în realitate toate cele menţionate sprijină prea puternic lucrarea ecumenistă.

Dacă de pildă, aşa-zisul episcop bulgar Tihon Ivanov (urmat de încă un cleric), acum câţiva ani i-a sărutat mâna [!] apostatului papă, cerându-i acestuia, aproape ca unui mântuitor, unirea celor două false biserici,

şi dacă la data filmării (ce se situează probabil în perioada anilor 2009-2010) Tihon Ivanov aparţinea de Dioceza Bulgară a Europei Centrale și de Vest (cu sediul la Berlin), în mod cu totul surprinzător faţă de trădarea lui Hristos, sminteala produsă  şi supunerea în faţa papei, ca şi cum nu ar fi trebuit  de urgenţă să fie judecat soborniceşte şi caterisit acest eretic, aici îl găsim pe respectivul aşa-zis episcop ‒ având girul implicit al întregului sinod ‒ încă şi pe lista de candidaţi eligibili întocmită la 27 octombrie 2013 pentru scaunul mitropolitan de Varna şi Veliki Preslav, purtând deja altă titulatură faţă de cea de la momentul vizitei la Roma, aceea de «Mare Eclesiarh al Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia».

Aceste date, cât şi faptul că ulterior, din 11 iunie 2014, a devenit vicar al Patriarhului [!], ne fac să apreciem că ceea ce îşi închipuie anumite persoane despre sinodul oficial din Bulgaria sunt doar baloane de săpun, căci, de fapt, ecumeniştii sunt apăraţi şi promovaţi în cadrul său!

Iar după sinodul din Creta părtăşia ierarhilor bulgari cu cei ai jurisdicţiilor participante a rămas nezruncinată, ca şi mai înainte. Ziarul Lumina a relatat cum în 26 octombrie 2016 «la Sfânta Liturghie […] a slujit și IPS Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, din partea Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, care a mulțumit Patriarhului României pentru invitația la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie și i-a dăruit Preafericirii Sale cea mai înaltă distincție a Mitropoliei de Ruse, “Sfântul Dimitrie Basarabov”, un engolpion și o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos». De asemenea, cotidianul amintit a expus cu lux de amănunte despre cum «Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a participat în perioada 15-16 septembrie [2016], la un moment aniversar din Mitropolia de Vidin, Bulgaria. Clerul și credincioșii din această Mitropolie au sărbătorit împlinirea celor 200 de ani de la nașterea lui Antim I, primul Mitropolit de Vidin și exarh al Bulgariei.

La manifestările du­hov­nicești și culturale de la Vidin au participat numeroși ierarhi din Bulgaria, Rusia și România, la invitația Înalt­prea­sfințitului Domețian, Mitropolitul de Vidin. La sărbătoare a fost prezent și Preafericitul Neofit, Patriarhul Bulgariei. Cu această ocazie, IPS Mitropolit Laurențiu a adus Mitropoliei de Vidin, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un veșmânt prin care au fost acoperite moaș­tele Sfintei Parascheva de la Iași și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. […] Preafericitul Părinte Patriarh Neofit a acordat ierarhilor invitați, inclusiv IPS Mitropolit Laurențiu [!], Medalia Omagială „Antim I”.

[…] vineri, 16 septembrie […] ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie […]. După slujba religioasă, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Laurențiu a oferit darurile aduse din România și a transmis mesajul de binecuvântare al PF Părinte Patriarh Daniel. […]

Laurenţiu şi sinodalii bulgari 2

Vizita IPS Mitropolit Lau­rențiu la Vidin a avut și scopul inițierii unei colaborări pe plan cultural și duhovnicesc între Mitropolia Ardealului și Mitropolia de Vidin. […] ierarhul a discutat cu repre­zentanții Mitropoliei de Vidin ca în viitorul apropiat să semneze protocolul de colaborare între cele două Mitropolii, prin care să se faciliteze implementarea unor proiecte culturale și spirituale comune. Vor fi organizate pelerinaje la așezămintele sfinte din cele două Mitropolii, precum și alte activități în care vor fi implicați preoți și credincioși din cele două țări.»

În ceea ce priveşte “Bisericile” Georgiană şi Antiohiană şi a intercomuniunii lor cu celelalte, conform agenţiei de ştiri basilica, la finalul vizitei efectuate în România de către Patriarhul Antiohiei în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016, deci după pseudo-sinodul cretan, Patriarhul României a mulţumit tuturor membrilor delegaţiei, subliniind că «vizita Preafericirii Voastre a fost o încurajare pentru noi [!!!] […] vă mulţumim că aţi exprimat comuniunea fraternă şi prietenia […] dintre Bisericile noastre», iar la rândul său, Patriarhul Antiohiei a punctat printre altele: «[să] mulţumim lui Dumnezeu că relaţiile dintre cele două Biserici sunt foarte bune».

De asemenea, «Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulţumit pentru participarea la evenimentele din ultimele zile [n.n. legate de prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul] şi delegaţiei Bisericii Ortodoxe a Georgiei.

„Dorim să mulţumim pentru prezenţă şi rugăm să transmiteţi Preafericitului Părinte Patriarh Catolicos Ilie al II-lea al Georgiei mulţumirile noastre pentru că v-a trimis ca delegaţie. […]”

Conducătorul delegaţiei georgiene, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, a evidenţiat […].

„Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să fim membrii acestei delegaţii în numele Patriarhului nostru Catolicos.”»

La “liturghia” oficiată la patriarhie «au coliturghisit Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Părinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al Georgiei.

Alături de cei doi Întâistătători au slujit mai mulți ierarhi antiohieni, români și georgieni».

Şi dacă informaţiile oferite în continuare despre împreună-părtăşia în minciună a diferite înalţe feţe bisericeşti ar putea părea cuiva deja un surplus de documentare oferită inutul, totuşi, având în vedere importanţa vitală pentru mântuire a înţegerii unde este şi unde nu este Biserica, vom mai adăuga nişte elemente astfel încât să fie întregit tabloul pe care am dorit să îl creionăm.

În 20 noiembrie 2016, la Moscova, a avut loc aniversarea a 70 de ani de viaţă ai domnului Kiril Gundaev, ocazie specială ce a fost sărbătorită cu o “liturghie” solemnă la care patriarhul catolikos georgian Ilia al II-lea a conslujit alături de ecumenistul lider moscovit şi de alţi primaţi și întâistătători care vara trecută au “liturghisit” în Creta împreună cu Bartolomeu din Istanbul şi au şi semnat infamele documente elaborate atunci. Este vorba despre domnii Teodor al II-lea din Alexandria, Teofil al III-lea din Ierusalim, Irineu din Belgrad, Hrisostom al II-lea din Nicosia (Cipru), Anastasie din Tirana, Sava din Varșovia, Rostislav din Prešov (Slovacia). La evenimentul monden de la Moscova au participat  și Mitrop. Tihon de Washington, Întreaga Americă şi Canada, Mitrop. Emanuel (Mitropolia greacă a Patriarhiei Ecumenice din Franţa), Mitrop. Antonie al Diocezei Europei Centrale și de Vest, ce aparţine de Biserica Ortodoxă Bulgară, Mitrop. Ignatie al Demetriadei (Biserica Ortodoxă a Greciei),  şi multe alte înalte feţe bisericeşti.

Ilia la Moscova

În altarul Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, având prescura în mână în timp ce deja săvârşea un ritual sub forma proscomidiei ortodoxe atunci când intra Patriarhul Ilia al II-lea, este domnul compozitor Ilarion  Alfeiev, cel care – vărsând din preaplinul cugetărilor sale eretice afirma că «schisma majoră a apărut în secolul 11, nu din motive esenţial dogmatice, ci mai degrabă de natură administrativă»alături de superiorul său, domnul Kiril,  şi la Havana în Cuba l-a recunoscut ca frate întru credinţă pe cel ce se crede a fi papă al Romei.

Ilia si ereticii 34

Cele prezentate înainte dovedesc faptul că jurisdicţiile neparticipante la adunarea din Kolimbari, Creta, au dus de fapt la îndeplinire scopul esenţial al acelui anti-sinod, exprimat foarte clar de către neortodoxul Mitrop. Emanuel Adamakis în aceste cuvinte: «Noi trebuie să arătăm unitatea Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi scopul Sfântului şi Marelui Sinod». Aceeaşi idee fundamentală a fost reluată şi de către mentorul său, domnul Bartolomeu Arhontónis, ce este de părere că «indiferent de părerile noastre diferite, noi, creștinii ortodocși, trebuie să evidențiem faptul că singura cale în această lume este unitatea». De altfel şi domnul Nifon Mihăiţă nu demult a arătat, parafrazându-l, că solidaritatea pan-ortodoxă este o prioritate pentru Patriarhia Română, fiind convins că diferențele pot fi depășite, astfel încât Bisericile locale ar putea arăta unitatea Ortodoxiei în întreaga lume. Sau altfel spus, scopul primordial este acum realizarea unei simbioze perfecte a celor ce viclenesc în mod făţiş cu cei care, deşi îi contestă, trebuie îmbătaţi cu diverse sofisme, astfel încât să nu fie cumva destrămată unitatea acestei mari familii, ce este acum în pericol.

Mai mult chiar, site-ul lumea-ortodoxa.ro – legat de vizita la Tbilisi a liderului de la Vatican – informează că «pe data de 30 septembrie 2016, Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea l-a întîmpinat la aeroport pe papa Francisc, salutîndu-l cu „frate drag” şi „Domnul să binecuvinteze Biserica Catolică a Romei” [n.n. hulă cumplită !].

Papa in catedrala din Tbilisi

Ilia îi dă engolpionul spre sărutare papei

În catedrala [n.n. fostă] ortodoxă din Tbilisi papa Francisc i-a spus patriarhului: „Suntem chemaţi să fim una în Isus [sic!] Cristos şi să evităm a face discordii şi diviziuni mai întîi între botezaţi, căci ceea ce ne uneşte e mai mult decît ceea ce ne desparte”», iar întâistătătorul georgian nu a respins în vreun fel această susţinere plină de erezii, arătând prin aceasta că este de acord cu ea.

Potrivit agenţiei basilica a Patriarhiei Române, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii s-a exprimat astfel cu prilejul vizitei papei Francisc:

«Sanctitate!

Suntem bucuroşi […] să vă adresăm cel mai călduros bun-venit […] în numele Bisericii întemeiate de Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de Sfântul Apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de Sfântul Andrei cel întâi-chemat».

Dar adesându-i-se cu “Sanctitate” ereticului Francisc Bergoglio, Patriarhul Ilia al II-lea i-a recunoscut acestuia presupusa succesiune apostolică, împotrivindu-se astfel celor predanisite de către Sfinţii Părinţi, căci după cum remarcă şi domnul teolog Mihai-Silviu Chirilă «papismul este condamnat de către sinodul al II-lea ecumenic, care a dat anatemei ereziile pnevmatomahe, de către sinoadele ecumenice ale Sfântului Fotie şi Sfântului Grigorie Palama, care au condamnat Filioque».

Încă şi, absolut halucinant, chiriarhul georgian se socoteşte ca făcând parte din aceeaşi Biserică întemeiată de Apostolii Domnului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi-chemat, împreună cu aşa-zisul papă Francisc din Roma !

Şi dacă la un moment dat domnul Patriciu Vlaicu fiind în cunoştinţă de cauză a subliniat că «Biserica Georgiei este parte în dialogul cu biserica romano-catolică [n.n. cu ereticii]», acest fapt a fost confirmat chiar de către Patriarhul Ilia al II-lea în cadrul acestui discurs«Noi participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici» –, când a arătat totodată şi unul dintre roadele acestui dialog în afara dreptei credinţe: «aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma, pentru formarea clerului georgian în Europa»; în realitate, pentru schimbarea mentalităţii clerului Georgian din Europa.

Domnul Francisc Bergoglio a rostit la rându-i un discurs a cărui traducere a fost oferită tot de către basilica.ro, din care spicuim: «Este pentru mine o mare bucurie şi un har deosebit să vă pot întâlni pe Sanctitatea şi Preafericirea Voastră şi pe venerabilii mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, membri ai Sfântului Sinod». Aceste din urmă rânduri dovedesc faptul că acest auto-pretins papă a fost cinstit ca episcop al lui Hristos la nivel sinodal !

Nu mai demult, decât acum câteva zile, în 15/28 aprilie, a fost organizată la Cairo, în Egipt, în complexul catedralei copte din Cairo, Egipt, o mare manifestare şi împreună-rugăciune ecumenistă la care au participat diverşi eretici. Iar potrivit cuvintelor domnului Francisc Bergoglio din Roma, la întâlnirea ecumenică (ecumenistă) din Cairo a participat şi un arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Georgiene”.

Nu trebuie uitat şi că de curând Patriarhul Antiohiei a dat voie unui muftiu musulman să predice credincioșilor. Potrivit apologeticum.ro «Patriarhul Antiohiei Ioan Yzigi dă voie, în timpul Sfintei Litughii, marelui muftiu al Siriei, Ahmad Baddreddin Hassoun, să “predice” credincioșilor ortodocși. Deși nu a participat la sinodul din Creta, demonstrează prin acest gest că este un [n.n. eretic notoriu] adept al religiei mondiale, new age».

ggg

Trei ierarhi ai Patriarhiei Antiohiei din Damasc, dintre care unul este Întâistătătorul Ioan al X-lea, alături de domnul Daniel Ciobotea

După atâtea şi atâtea mărturii este mai mult decât evident jocul dublu, al unor trădători ai lui Hristos, pe care îl fac sinoadele oficiale neparticipante în Creta, în chip analog făţărniciei manifestate după anul 1924 de către Patriarhul Damianos al Ierusalimului, ce pe de o parte i-a spijinit pe apărătorii calendarului Bisericii, iar pe de altă parte a păstrat pe mai departe comuniunea cu stiliştii nou-calendarişti.

Dar, având în vedere toate aceste fapte incontestabile privind părtăşia la erezie a întregii ”Ortodoxii” oficiale, atunci oare ce sens are ca în aceste momente de maximă confuzie oamenii sinceri şi necunoscători să fie amăgiţi cu poveşti sau speranţe deşarte şi îndemnaţi să nădăjduiască în nişte indivizi, din jurisdicţii aşa-zis ortodoxe, care şi-au lepădat mărturisirea de credinţă pe care au făcut-o cu propriile cuvinte atunci când au fost hirotoniţi ?

Prin afirmaţia respectivă privind Biserica – a autorului/autorilor textului pe care delegaţia română l-a prezentat în cadrul Sinaxei de la Salonic – se dovedeşte o înţelegere profund greşită, ce tinde să deturneze eclesiologia autentică. Mai ales că o asemenea cugetare a fost reluată şi în prezentarea făcută în deschiderea recentei Conferinţei de la Iaşi a lui Gheron Sava Lavriotul, prin următoarele cuvinte: «[La Salonic] s-a atras atenţia şi s-a mărturisit cu tărie că noi [n.n. nepomenitorii], prin atitudinea pe care am avut-o – de comndamnare a Sinodului din Creta şi de întrerupere a pomenirii ierarhilor care au participat la Sinodul din Creta – nu am ieşit în nici un caz în afara Bisericii Ortodoxe, ci am rămas în interiorul Bisericii Ortodoxe şi că nu avem în nici un caz de gând să facem acest lucru, nu avem de gând să aderăm la alte grupări religioase [n.n. făcându-se referire la sinoadele cu adevărat ortodoxe, singurele din Biserică], nu avem de gând să facem alte mişcări în afara Bisericii Ortodoxe». Deşi exprimările din citarea anterioară cel puţin formal sunt corecte, au fost tăiate întrucât distinsul vorbitor, prin adăugirea: «în întreaga noastră Biserică, după acest sinod [cretan], […] după cum vedeţi şi din evenimentele recente, departe de a-l repudia, ierarhii noştri [?!] îl acceptă din ce în ce mai mult», încurcând noţiuni de bază,  include în Biserica Ortodoxă cea Sfântă şi pe eretici şi se identifică pe sine ca făcând parte alături de aceştia din urmă din acelaşi organism putrezit de erezie (pe care vădit greşit îl numeşte Biserica Ortodoxă) şi înstrăinat de Dreapta Slăvire, după cum singur domnia sa a recunoscut când a spus că «părintele o să vă explice poate şi paşii care vor urma şi pe care va trebui să îi parcurgem pentru ca Ortodoxia credinţei noastre să fie reinstaurată [?!] în întrega noastră Biserică».

Într-o anumită discuţie domnul Andrei Creacico a făcut o observaţie pe care, datorită faptului că o găsim pertinentă, o transpunem.

«[…] Oare crezi că episcopii care, dă Doamne, vor condamna ecumenismul şi pe ecumenişti, vor fi biserică oficială? Sau că ierarhia ecumenistă va dispărea undeva peste noapte? Sau totuşi acei episcopi vor deveni o „ierarhie paralelă” faţă de cea ecumenistă?

Observ că cei care abia acum un an au început lupta contra ecumenismului au o ispită mare de a-i judeca pe cei care o fac de multe zeci de ani de zile, căutând pretexte mai mult sau mai puţin canonice pentru a-i denigra. Cine nu înţelege că reforma calendaristică a fost tocmai prima reformă ecumenistă, să citească enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1920: http://lumea-ortodoxa.ro/enciclica-patriarhala-si-sinodala-patriarhiei-ecumenice-din-1920/  – nu e vreo scriere apologetică a „stiliştilor”, e chiar instrucţiunea de implementare a ecumenismului scrisă de ecumenişti [s.n.].

Să fiți foarte atenți la formularea pretențiilor [n.n. acuzaţiilor] către vechi-calendariști, ca să nu vă săpați propria groapă de înmormântare, căci mai târziu ecumeniștii vă vor ataca tot cu cuvintele voastre (și atunci vor fi îndreptățiți să o facă!), fiindcă veți avea aşa-zis sinod paralel, veţi hirotoni preoţi, episcopi pentru eparhiile ocupate de ei etc.

Şi nu uitaţi că ecumenismul nu a luat naştere la Creta în 2016.»

Legat de felul în care este percepută Biserica Ortodoxă şi raportarea la ea, Cuviosul Arhiepiscop Averchie Tauşev arată că «trebuie să înțelegem şi să ne aducem aminte că Ortodoxia nu reprezintă numai şi nici întotdeauna ceea ce în mod formal este numit “ortodox”, căci în vremurile noastre înşelătoare şi rele, apariția pretutindeni a pseudoOrtodoxiei careşi înalță capul şi se statorniceşte în lume, este un fapt nespus de dureros, însă, în mod regretabil, unul de necontestat. Această Ortodoxie mincinoasă se străduieşte cu înverşunare să se substituie adevăratei Ortodoxii, aşa cum în vremea sa Antihrist se va sârgui săL înlocuiască pe Hristos cu sine însuşi».

Încă aceeaşi preocupare de se justifica prin comuniune extinsă o are şi domnul Teofan Savu din Iaşi, cel care, în scrisoarea sa pastorală adresată de Înviere celor ce încă şi acum îl mai urmează, vorbind de parohiile și mănăstirile care îi recunosc pe ereziarhii ecumenişti drept urmaşi ai Sfinţilor Apostoli, arăta că acestea «rămân, cu statornicie, în legătură cu episcopii [n.n. minciuno-episcopii] lor, cu Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale, cu întreaga Ortodoxie». Doar că, spre deosebire de nepomenitori, domnia sa este perfect îndreptăţit să producă o asemenea alegaţie, deoarece corespunde realităţii de fapt.

În omilia apreciatului teolog român Mihai-Silviu Chirilă se arată că Trupul lui Hristos, Biserica,  este adunarea celor ortodocşi; iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că «obişnuim ca atunci când credem că ceea ce spunem este foarte adevărat să nu negăm niciodată mărturia noastră». Dar cum nu este negată axioma fundamentală de dinainte, atâta timp cât în hotarele Bisericii sunt acceptaţi a face parte şi ereticii ecumenişti din cele patru jurisdicţii ce nu au fost prezente în Creta? Nu cumva în predica respectivă «în locul Adevărului coexistă diferite “adevăruri” produse de mintea căzută a omului», exact ceea ce a fost blamat ca fiind apanajul religiei lui antihrist? Şi cum s-ar putea oare aplica conglomeratului de jurisdicţii (asemuit cu Biserica), care sprijină erezia ecumenistă, ceea ce Sfântul Mitropolit Nectarie din Eghina spune despre Biserică, anume că «în calitatea ei de instituţie întemeiată de Dumnezeu, [Biserica] este călăuzită de Duhul Sfânt», atâta timp cât această falsă-Biserică s-a afundat adânc în mocirla ereziei şi răstoarnă aşezămintele bineplăcute Preasfintei Treimi? Este evident ce duh povăţuieşte spre o asemenea lucrare…

Cu siguranţă nici una din următoarele afirmaţii ale Sfântului Nectarie despre Biserica mărturisită în Crez nu se potrivesc adunării minciuno-episcopilor şi a celor ce îi urmează, care în chip nedrept îşi zic a fi Biserică: «Ea garantează şi cu privire la păzirea exactă în sânurile Ei a învăţăturii şi tradiţiei apostolice neştirbite» şi «Aceasta păzeşte învăţătura apostolească necontrafăcută şi curată» [!], deoarece sub directa îndrumare a sinodului eretic (dirijat de către domnul Daniel Ciobotea), care «aprobă normele privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ teologic preuniversitar şi universitar; iniţiază, autorizează şi supraveghează […] tipărirea şi răspândirea […] manualelor de teologie şi a manualelor de religie» (din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR), – după cum arată domnul teolog Mihai-Silviu Chirilă – «în şcolile teologice se predă ecumenismul [n.n. adică erezia !!!] ca materie, […] iar elevii şi studenţii teologi sunt pregătiţi de noua mentalitate pentru a convieţui din punct de vedere dogmatic şi moral cu erezia în cei mai buni termeni».

Dar chiar dacă, legat de omilia delegaţiei române la Salonic, pe de o parte ar putea fi de înţeles faptul că, aşa cum s-a mai spus şi cu o altă ocazie, după zeci de ani de îndoctrinare în aceste şcoli s-a ajuns la o astfel de percepţie pervertită despre Biserică în urma nivelării conştiinţei teologice ortodoxe sau pentru că, aşa cum remarca la Salonic Pr. Ciprian-Ioan Staicu în Cuvântul de salut al cuvioşiei sale, «noi am trecut prin 50 de ani de comunism ateu și 25 de ani de post-comunism; nu mai știm așa multă teologie patristică», însă este greu de priceput, aproape imposibil, cum cineva hrănindu-se de cel puţin 10 luni de zile, dacă nu şi cu mult mai de dinainte, cu învăţătura limpede a Sfinţilor Părinţi, să mai numească grupul acestor sinoade fără frică de Dumnezeu Sfânta Biserică.

Credem că o asemenea convingere s-a cristalizat şi în urma susţinerilor fanteziste propovăduite de către Mitrop. de  Nafpaktos, Hierotheos Vlachos, ce spune că «noi trebuie să rămânem în Biserică, să luptăm pentru problemele bisericeşti, nu [să] părăsim Biserica». Însă tocmai acest ierarh, deşi nesemnatar al documentului cretan „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, îi sprijină pe cei ce pun în practică spulberarea dreptei credinţe, căci îndeamnă să fi rămas sub povăţuirea duhovnicească a episcopilor noştri”, deoarece «atunci când se fac anumite greşeli [n.n. ce limbaj făţarnic!] în Biserică, Biserica însăşi le îndreaptă», cum de altfel îl susţine explicit  chiar pe domnul Teofan Savu – cel care a ales să se lepede de Sinodul al IV-lea al Sfinţilor Părinţi de la Calcedon şi de cele ulterioare care îl întăresc – afirmând: «Voi aveţi aici un episcop bun [n.n. pe Mitropolitul Teofan], care s-a luptat şi se luptă pentru ortodoxie [!!!], şi trebuie să aveţi încredere desăvârşită [n.n. în el]; […] să aveţi încredere în Mitropolitul vostru, pentru că este mai bine să rămânem în Biserică – cu câteva greşeli care se fac, decât, „aşa zis, să ortodoxim” în afara Ei».

Culmea, o retorică asemănătoare a fost semnalată chiar în timpul adunării din Creta şi în discursul celui mai mare eretic din istoria Bisericii – după cum îl caracterizează pe bună dreptate Gheron Sava Lavriotul pe domnul Bartolomeu din Istanbul –, când acesta a subliniat faptul că misiunea Bisericii Ortodoxe este unitatea acesteia și a credincioșilor ei.

Şi deşi, aşa cum s-a arătat anterior, aceste enunţuri cuiva neatent i se pot părea perfect ancorate în Sfânta Tradiţie şi următoare ale îndemnului clar al Sfântului Ierarh Nectarie: «nu te depărta de Biserică», deoarece Apostolul a arătat că Biserica Dumnezeului celui viu este stâlp şi temelie a adevărului (cf. I Tim. 3, 15), este de neapărată nevoie a reaminti aici precizarea de necombătut făcută de către Sfântul Grigorie Palama potrivit căreia „cei ce sunt în Biserica lui Hristos sunt cei care sunt în adevăr; și cei care nu sunt în adevăr nu sunt în Biserica lui Hristos […] noi trebuie să distingem Crestinismul nu prin persoane care au titluri ecleziastice, ci prin adevăr și dreapta credinţă”.

Acum este edificator că respectiva concepţie despre Biserică prezentă în textul delegaţiei din România este în contradicţie flagrantă cu învăţătura Sfântului Grigorie Palama, cel care (după cum s-a susţinut într-o altă omilie în Sinaxa de la Salonic), referindu-se la Patriarhul Kalékas – ce nu era condamnat de vreun sinod  –, afirma că «se desparte de multe ori pe el însuși de Biserica lui Hristos și de întreaga ceată a ortodocșilor”,”de vreme ce acesta, în acest chip și de multe ori, s-a tăiat pe sine de la întreaga pliromă a ortodocșilor» şi «este, prin urmare, cu neputință să aparțină binecredincioșilor cel care s-a despărțit de aceasta. Dimpotrivă, cel ce, din aceste motive, s-a despărțit de Kalékas, aparține cu adevărat cetei creștinilor și este unit cu Dumnezeu prin buna credință”.

Dar, după cum arăta domnul Ioannis Rizos într-o valoroasă colecţie de citate patristice redată de către portalul OrtodoxInfo.ro, «trebuie să subliniem din nou – pentru că este de mare importanţă – că atunci cînd [Sfântul] Grigorios [Palama] propovăduia aceste învăţături se îngrădise, iar Kalekas nu fusese încă condamnat de un Sinod!»

Firește, preluând şi noi remarca făcută de către Gheron Sava, «ceea ce scria pe atunci Sfântul Grigorie Palama este absolut valabil pentru actualul Patriarh Bartolomeu Arhontónis», adăugăm că de altfel şi pentru întâistătătorii Kiril Gundaev, Daniel Ciobotea, Irineu Gavrilovic, Teodor Choreftakis, Teofil Giannopoulos, Hrisostom Demetriou, Anastasie Yannoulatos, Sava Hrycuniak, Ilia Guduşauri-Şiolaşviri, Tihon Mollard, Rostislav God şi pentru mulţi alţi ereziarhi nemaiamintiţi aici.

Iar aşa cum a concluzionat la Salonic cuviosul monah atonit Sava, «Sfântul Grigorie Palama constituie pecetluirea și sinteza întregii teologii ortodoxe și totdeauna va fi pentru noi călăuzitorul nerătăcit în orice epocă și față de orice putere potrivnică lui Dumnezeu, care va căuta să falsifice Tradiția Patristică Ortodoxă».

Oare pornind de la concepţia stranie despre Biserică ce se regăseşte în omilia Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, ce este promovată, fiind ulterior tradusă şi în limba rusă, pe lângă traducerea iniţială în greacă, nu s-ar  putea oare destructura – chiar fără intenţia autorului/ilor – argumentaţia nepomenitorilor îngradiţi după adunarea din Creta ?

Noi credem că este foarte lesnicios un asemenea demers, atâta timp cât s-ar urma firul deducţiilor greşite ale Pr. Epifanie Teodoropulos din cartea Cele două extreme, cu atât mai mult cu cât însuşi acest “teolog” din Grecia a avut de remarcat ceva foarte potrivit subiectului analizei de faţă: «Nu mai vorbiţi de Ierusalim, nu invocaţi Antiohia, nu arătaţi Rusia, nu citaţi Serbia, nu vă referiţi la Sfântul Munte [n.n. aici este identificare abuzivă a Chinotitei cu întregul Munte Athos, făcându-se abstracţie de ziloţii athoniţi], deoarece şi Ierusalimul şi Antiohia şi Rusia şi Serbia şi Sfântul Munte Athos împreună-liturghisesc cu Biserica Greciei schimbând cu ea Scrisori de pace şi praznicale, considerând cu desăvârşire valabile Tainele ei şi pomenind-o în Diptice. Aşadar, Bisericile acestea se află în schismă şi în rea slăvire, pentru că recunosc pe schismatici şi pe rău slăvitori şi se împărtăşesc cu ei…» şi «împărtăşirea canonică [?!] pe care o au între ele Bisericile Ortodoxe se păstrează […] neatinsă şi neclintită, în ciuda diferenţelor serioase existente în privinţa prăznuirilor», la fel cum se întâmplă şi astăzi în privinţa păstrării comuniunii între jurisdicţiile participante şi cele neparticipante în Creta.

De aceea a se mai invoca o comuniune, sperăm că doar presupusă şi inconştientă, cu Bisericile Ortodoxe Bulgară, Georgiană şi Antiohiană este o dovadă de confuzie eclesiologică.

Pr. Epifanie, care – în toiul polemicii pe care a purtat-o cu ortodocşii –, ignorând Adevărul, încerca să îi susţină pe ereziarhii ecumenişti cu argumentul mulţimii celor aflaţi în împreună-comuniune, a înţeles însă un atribut foarte clar al Bisericii, anume exclusivitatea, deşi în mod tragic a confundat Trupul lui Hristos cu adunarea răzvrătiţilor împotriva aşezămintelor Părinţilor.

El arăta: «Frăţiile Voastre (este dureros a o spune, dar este necesar) vă aflaţi în afara acestei împărtăşiri canonice. Nu uitaţi că Bisericile care păstrează Calendarul vechi au legături canonice nu cu Dumneavoastră, ci cu Biserica Greciei, care ţine calendarul nou. Aceasta înseamnă una din două: ori Biserica Greciei nu este rău slăvitoare şi schismatică, ori toată Biserica Ortodoxă de pretutindeni este schismatică şi este sub înşelăciune, deoarece are împărtăşire cu o Biserică schismatică şi rău slăvitoare (după spusa „cel ce se împărtăşeşte cu cel neîmpărtăşit neîmpărtăşit este”). Soluţie de mijloc nu există»!

«Dar dacă gândiţi că Biserica Ortodoxă Universală nu este nici rău slăvitoare, nici schismatică, atunci trebuie să gândiţi că şi Biserica Greciei, care are pace şi împărtăşire cu ea, este o Biserică sănătoasă din punct de vedere canonic. Atunci… Atunci trebuie să vă restabiliţi legăturile canonice cu ea, ca astfel să vă aflaţi cât se poate de repede în împărtăşire canonică cu Biserica Ortodoxă de pretutindeni.»

Şi urmând această înlănţuire de idei, ce se acordă cu viziunea personală conform căreia Biserica Ortodoxă Universală ar fi formată din grupul jurisdicţiilor oficiale, cu necesitate se desprinde o singură concluzie: trebuie să vă restabiliţi legăturile cu minciuno-episcopii voştri, ca astfel să vă aflaţi cât se poate de repede în împărtăşire cu Biserica Apostată de pretutindeni.

Astăzi este de la sine înţeles cât de cumplit s-a înşelat Pr.Epifanie, confirmându-se adevărul spuselor Domnului nostru Iisus Hristos «după roade îi veţi cunoaşte» (Matei 7; 16, 20), căci opera celor ce erau numiţi de domnia sa ierarhi ai lui Hristos este din ce în ce mai monstruoasă.

Iar dacă, aşa cum arăta Gheron Sava în a sa omilie citită în Sinaxă, referindu-se inclusiv la ereticii necondamnaţi sinodal, «este înfricoșător că Maica Domnului îi caracterizează pe cei de cuget latin drept ”dușmani ai ei și ei Fiului ei”», care persoane cu frică de Dumnezeu îndrăznesc să îi mai numere pe aceştia printre mădularele Trupului Său Mistic, «decât dacă s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat» (Rom. 1, 21) şi «zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni» (Rom. 1, 22) ?

După ce, aşa cum credem noi, s-au adus multe lămuriri privind Biserica, vom reproduce un fragment din omilia Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, parţial redat anterior, ce conţine două teze despre care s-ar putea spune pe bună dreptate că sunt în contradicţie una cu alta, anume: «Cei ce se îngrădesc prin nepomenire rămân în comuniune cu toţi cei din Biserica Ortodoxă care mărturisesc adevărul ortodox şi nu sunt, la rândul lor, părtaşi ereziei ecumeniste legiferate în Creta», ce se continuă «rămân în comuniune cu Bisericile şi episcopii care au luat deja atitudine contra sinodului, cum ar fi Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Antiohiană, cu toţi episcopii ortodocşi  care s-au pronunţat şi în timpul sinodului cretan, prin refuzul de a semna documentele, şi după aceea împotriva ereziei acelui sinod, chiar dacă, din diferite motive, nu au întrerupt încă comuniunea cu episcopii părtaşi la erezie şi cu sinoadele care au acceptat-o».

Exprimarea din porţiunea iniţială – întărită şi prin acest fragment (prezent de asemenea şi el în cuprinsul materialului): «credincioşii români nu acceptă ideea de a merge la preoţi care pomenesc ierarhii ecumenişti, dar au în general o cugetare ortodoxă, deoarece cred că nu poate exista cugetare ortodoxă şi părtăşie la erezie în acelaşi timp» – este evident cel puţin relativizată, dacă nu chiar nesocotită prin pasajul secund «rămân în comuniune cu Bisericile şi episcopii care au luat deja atitudine contra sinodului, [..] chiar dacă, din diferite motive, nu au întrerupt încă comuniunea cu episcopii părtaşi la erezie şi cu sinoadele care au acceptat-o». Cu alte cuvinte, în una şi aceeaşi Biserică pesemne că ar putea coexista două credinţe, una ortodoxă şi una eretică, contrazicându-se vizibil Evanghelia ce zice că este o singură credință (cf. Efeseni 4, 5). Şi această stranie coabitare este cu atât mai absurdă cu cât chiar domnul teolog Mihai-Silviu Chirilă accentuează aceasta:

«Colaborarea cu ereticii în orice domeniu este interzisă de sfintele canoane şi de cugetarea Sfinţilor Părinţi (canoanele 10, 45 apostolic, 32, 33, 37 Laodiceea)».

Textul prezentat la Sinaxa din Salonic de către delegaţia română mai conţine o importantă greşeală de pecepţie, ce apare în pasajul: «în anul 1948, ecumenismul a fost condamnat de către cele nouă Biserici autocefale prezente la Conferinţa Bisericilor Ortodoxe de la Moscova», despre care credem că este posibil să fi fost alcătuit sub influenţa unei menţiuni similare din cadrul unei scrisori de la finele anului 2016 a Părinţilor atoniţi nepomenitori sau a articolului Condamnarea ecumenismului în Conferința panortodoxă de la Moscova – 1948, cu participarea Patriarhului BOR Justinian Marina, prezent pe blog-ul Pr. Claudiu Buză – Ortodoxia mărturisitoare.

Referitor la acest subiect socotim că este esenţială această elucidare dintr-o intervenţie mai amplă a comentatorului Muritor:

«Cît despre condamnarea ecumenismului la sinodul din Moscova din 1948, iarăşi e inexact, ba chiar e total fals. [s.n.] […] se poate citi din sursa postată […] [n.n. aici e reprodus un scurt fragment chiar din Rezoluţia în legătură cu problema: „mişcarea ecumenică şi Biserica Ortodoxă” adoptată în cadrul adunării de la Moscova]

„Să se comunice «Consiliului mondial al Bisericilor» ca răspuns la invitaţiunea primită de noi toţi pentru participarea la Adunarea din Ams­terdam în calitate de membri, că toate Bisericile ortodoxe locale, partici­pante la consfătuirea de faţă, sunt nevoite a renunţa la participare în mişcarea ecumenică, în planul ei actual.”

Şi atît. Nici un fel de condamnare, doar refuzul participării, iar refuzul unei invitaţii nu e condamnare, ci doar refuz. Azi refuzi, te duci mîine. Cam asta şi a făcut BORu [n.n. Patriarhia Moscovită] începînd cu anii ’60, cînd a venit Hruşciov pe arena politică a URSS, intrînd în C.M.B. Ce să mai vorbim de restul semnatarilor de la Moscova din 1948.

Cine a studiat atent documentele emise de sinodul din 1948 de la Moscova ştie că acesta a fost un alt sinod tîlhăresc, iar neparticiparea la C.M.B. a fost atunci doar din considerente politice, pentru că Stalin a cerut asta, şi nu din considerente de dreaptă credinţă cum ar trebui să fie.»

Chiar propriile cuvinte de mărturisire ale domnului Justinian Marina atestă acest lucru, indicând resorturile respectivei “condamnări”  de la această conferinţă aşa-zis panortodoxă:

«Consiliul ecumenic […] ajunsese sub conducerea lui Foster Dulles […], mai târziu ministrul Afacerilor Externe al U.S.A. În congresul care a avut loc la Stockholm, se condamnase în termenii cei mai aspri comunismul. Prin  aceasta a ajuns un congres politic; atunci s-a pus problema: mai poate vorbi el în numele Bisericilor? S-au publicat aceste referate, pline de exagerări, transformând mişcarea ecumenică într-un instrument politic al imperialiştilor, capitaliştilor etc.

Noi împrospătăm trecutul şi spunem că ei au compromis Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Făcând un istoric de la întemeierea Consiliului Ecumenic, ce-au gândit întemeietorii lui – delegaţii Bisericii Anglicane şi Patriarhul de Constantinopol. Examinând aceste principii de pace, de cooperare, de frăţietate etc., terminam cu un apel la membrii Consiliului Ecumenic – către Bisericile [!] membre ale acestui consiliu – de a impune Consiliului – adică membrilor lui – să se întoarcă pe calea trasată de întemeietori, lăsând treaba politică statelor şi popoarelor care îşi rezolvă problemele lor interne cu regimurile lor […]. Cam în felul acesta am vorbit, şi, a fost foarte bine primit cele spuse de mine.»

G. G. Karpov, reprezentantul statului sovietic în relaţia cu Biserica Ortodoxă susţinându-şi alocuţiunea la conferinţa panortodoxăG.G. Karpov, reprezentantul statului sovietic în relaţia cu Patriarhia lui Stalin susţinându-şi alocuţiunea la conferinţa din 1948; în extremitatea stângă apare “catolicosul” Gheorghe al VI–lea al “Bisericii” Armene, ce a participat ca observator, asemenea papistaşilor în Creta

În consecinţă, ce rost are ca justificarea anti-ecumenistă să se sprijine pe momentul mascaradei, cu faţă de Ortodoxie, de la Moscova din 1948?

٭

La final, pentru că poate tulburarea şi indignarea totuşi s-au sălăşluit în sufletele celor care au compus şi promovat textul Biserica Ortodoxă Română împotriva ecumenismului şi a pseudosinodului din Creta, nefiind în stare de cuvinte mai potrivite încheiem prin vorbele pline de afecţiune ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care ni le însuşim întru totul:

«Îmi dau seama că v-am mustrat cu asprime; iertaţi-mă, vă rog. Aşa e când te doare sufletul. Nu am grăit acestea din ură, ci din dragoste şi din purtare de grijă. […] Ştiu că sunteţi oameni simţitori şi vă daţi seama de greşeala voastră».

٭

«De ruşine are parte cel ce nesocoteşte certarea, iar cel ce primeşte mustrarea va fi cinstit.» (Pilde 13, 18)

 

Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat.” (II Ioan 1, 8)

Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu

Sfântul Cuvios Vasilie de la Poiana Mărului

25 aprilie/8 mai 2017

Slava doar Sfintei, Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Anunțuri

Lăsați un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s