ARĂTAREA PE CER A CRUCII LUI HRISTOS LA ATENA ÎN ANUL 1925, EXACT ÎN TIMPUL PRIVEGHERII PENTRU PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI !

«Mântuiește Doamne norodul Tău, și blagoslovește moștenirea Ta.

Biruință binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruiește,

și cu Crucea Ta păzește pe norodul Tău»

Troparul[1] Sfintei Cruci

 

Crucea 2 ziar 1925

(materialul de faţă este întocmit ca urmare a unei rodnice discuţii – pe care o şi reproduce – purtate la rubrica de comentarii de aici)

H said:

[…] În 1925, deasupra bisericii Sf. Ioan Teologul, de lângă Atena, atunci când acolo erau strânşi aproximativ două mii de credincioşi vechi-calendarişti, în timpul privegherii pentru praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a apărut pe cer Semnul de Biruinţă al lui Hristos. Datorită acestei extraordinare minuni, toţi politiştii pe care Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei îi trimisese cu această ocazie pentru a întrerupe slujba şi a aresta preotul, ce nu făcea ascultare de el, s-au convertit la Adevarata Ortodoxie.

Diavolul în orice se poate preînchipui în chip mincinos: sub chip de îngeri, de sfinţi, sub chipul lui Hristos, al Maicii Domnului, dar nu şi în [Sfânta] Cruce. […]

 

octoviv said:

H,

Slavă lui Dumnezeu, în Preasfânta Treime închinat: Tatălui Atotțiitorul și Fiului, Domnului Iisus Hristos Mântuitorul și Sfântului Duh Mângâietorul, slavă pentru tot și pentru toate și pentru că prin citirea comentariilor tale ne bucurăm și ne folosim duhovnicește.

Însă minusculul octoviv are o nelămurire.

[…]

Te întreb și eu, ca unul care, sincer, vreau să aflu adevărul legat de ceea ce a apărut pe cer în anul 1925:

Crucea reprezentată în această fotografie:

Crucea 1925 grafică

sau în această fotografie: [n.n. aici se face referire la reproducerea capturii din presa vremii, inserată la începutul articolului de faţă] este ceea ce a apărut în Atena în anul 1925,  conform site-ului: traditiaortodoxa.wordpress.com ???

Te întreb nu cu gând viclean, nu ca să iscodesc, ci pentru că, crucea reprezentată în fotografia de mai sus, nu seamănă cu Crucea reprezentată aici:

crucea ortodoxa bizantina

[…]

sau cu cea reprezentată aici (Mântuiește Doamne norodul Tău, și blagoslovește moștenirea Ta. Biruință binecinstitorilor creștini asupra celor protivnici dăruiește, și cu Sfântă Crucea Ta păzește pe norodul Tău.)

Crucea cu Hristos pt 1925

[…]

Umila mea părere: diavolul se poate preînchipui în chip mincinos și în orice care seamănă a Cruce dar care nu este Cruce [n.n. filmarea următoare conţine însă o regie “ieftină” realizată în zilele noastre prin metode tehnice cu scopul de a-i înşela pe oamenii predispuşi spre amăgire]:

E important să știm care este forma Crucii Domnului sau a semnului Fiului Omului pentru a nu cădea în înșelare, mai ales că știm de la Cuvântul Cel Veșnic Viu și Adevărat că:

„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă.” (Matei 24, 30)

și să ținem cont și de faptul că:

„Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.”:
http://www.apologeticum.ro/2009/02/proiectul-nasa-blue-beam-simularea-holografica-a-venirii-salvatorului-noii-ordini-mondiale/

Iertați-mă.

[…]

octoviv said:

crucea reprezentată în fotografia asta: [cea de mai sus] parcă seamănă cu:

 

Crucea doua braţe oriz

Cross of Lorraine also known as the Gaullist Cross

iar crucea reprezentată în [este vorba iar despre reproducerea din presa vremii, de la începutul articolului] parcă seamănă cu:

Cruce papală

Papal Staff 

 

H said:

[…] octoviv,

Eu nu vă suspectez pentru nimic şi nici nu aş avea vreun drept să îmi permit asta, ci chiar vă cred un căutător sincer al adevărului şi mă bucur foarte mult de acest lucru. Aţi primit un mare dar de la Dumnezeu pe care va trebui să nu-l neglijaţi niciodată. Sinceritatea vă este trădată (aici, cu sensul de dată pe faţă) prin acrivia pe care o manifestaţi pentru cele mai mici detalii.

Voi încerca să vă mai ofer câteva informaţii… poate, câtuşi de puţin, veţi fi mai lămurit în urma celor pe care le veti ciţi. Iar dacă − după cum sper − va fi dezlegată până la urmă dilema pe care în  mod justificat aţi ridicat-o, aceasta nu va face decât ca adevărul să strălucească cu şi mai multă putere.

Legat de […] “fotografia” mare, cea clară, dacă bine îmi aduc aminte, în timpul unor discuţii din urmă cu 7-8 ani am aflat de la o persoană vrednică de crezare că aceea este de fapt o reprezentare sau o prelucrare grafică (nu o fotografie reală) făcută în baza imaginii imortalizate în ziarul din 1925.

Poate ar fi bine să se pronunţe cu privire la acest lucru şi un grafician sau cineva care are cunoştinte în acest domeniu.

Şi, deşi eu nu mă pricep la aceasta, se pare că într-adevăr aşa este, o prelucrare grafică (replică),  deoarece − în captarea de necontestat din ziarul vremii − Crucea are şi braţul de sus aferent inscripţiei [ordonate de Pilat] INRI sau INB(de la Basileus)I [sau ICXC (completată deasupra braţelor de NIKA) în reprezentările ortodoxe],

ICXC NIKA

pe care cea din fotografia clară nu îl conține; nu poate fi vorba decât de scăparea [intenţionată sau neintenţionată a] celui care a realizat-o. Şi acest detaliu al clarităţii unei captări din 1925 denotă că nu prea ar avea cum să fie o fotografie reală. Astfel, că din punct de vedere al unei analize obiective, această fotografie nici nu trebuie luată în considerare.

Iar cât priveşte scopul unei posibile intenţii ca printr-o reproducere să fie redată puţin altfel realitatea, nu trebuie decât să ne gândim la îndoiala ce a fost însǎmânțatǎ astăzi ca urmare a confruntării celor două, fotografia şi reproducerea/prelucrarea.

Legat de fotografia cea într-adevăr reală prezentă în ziarul vremii, observaţia că toate cele trei braţe transversale (ce pot fi observate doar la o privire atentă a imaginii) pe braţul vertical − cel cu inscripţia INRI, cel ce susţine Mâinile Domnului şi cel pe care au fost pironite Preasfintele Sale Picioare − sunt paralele este întemeiatǎ, dar totuşi nesusţinută de mărturiile directe în baza cărora în publicaţia “Orthodox Life”, Vol. 22 din 1972 apare următoarea precizare: «se putea observa clar că avea forma unei cruci bizantine cu bara de jos înclinată» !!!

Şi totuşi cum poate fi înţeleasă raţional această aparentă contradicţie faţă de ceea ce se observă în fotografie?

În fotografia reală din ziar, Crucea apare  într-un unghi de aproximativ 45 de grade faţă de sol, astfel că poziţia ei a fost oarecum înclinată, aplecată spre pământ, şi după cum scrie tot în articolul din respectiva revistă (în care este povestită întreaga întâmplare), luminând «biserica şi mulţimea noroadelor»; «mai mult încă, în razele ei, stelele de pe cerul fără nori au pălit» !

Apoi «Crucea a început să se înalţe încet, pe verticală, ca în rânduiala slujbei Înălţării Sfintei Cruci, când preotul înalţă crucea în biserică. După […] s-a înălţat drept în sus».

Şi din ”Rânduiala scoaterii Sfintei Cruci” înţelegem că se obişnuieşte să fie aşezată pe disc în poziţie orizontală pe masă sau înclinată pe analog/iconostas.

«Preotul ridică deasupra capului Sfânta Cruce, cu discul pe care este aşezată»

«[preotul] mergând în faţa analogului unde depune Sfânta Cruce»

«preotul sau proestosul […] ridică Sfânta Cruce, cu discul pe care este aşezată»

(din Mineiul pe septembrie)

Şi tot cu Sfânta Cruce aşezată pe discul ţinut orizontal sau înclinat, şi lipit de cap, se şi desfăşoară procesiunea ridicării Crucii de către preot, de la un nivel apropiat solului în sus.

Astfel se poate înţelege şi raţiunea pentru care Dumnezeu a rânduit ca Sfanta Cruce apărută în 1925 să aibă o asemenea poziţie şi o asemenea deplasare în spaţiu.

Revenind la aparenta contradicţie, eu am făcut următorul experiment: pentru că am în faţa mea, pe perete sus în mijlocul camerei, Crucea Ortodoxă bizantină, la aprox. 3 metri de sol (camera e înaltă), m-am poziţionat, cum privesc la Cruce, în partea extremă stângă (pentru că din dreapta nu se obţine acest efect) şi am găsit un anumit unghi din care am avut efectiv iluzia optică potrivit căreia toate cele trei braţe sunt perfect paralele, parcă dispǎrând din senin inclinaţia braţului de jos. Apoi am luat o altă Cruce bizantină în mâna mea dreaptă şi am ridicat-o în sus, înclinată de data aceasta ca în fotografie… şi am ajuns să găsesc o poziţie în care rezultatul a fost acelaşi. Iluzia optică a operat şi acum, eu vedeam 3 braţe aproximativ paralele.  Iar fotografia reală din ziar este făcută exact din extrema stângă, cum se priveşte la Cruce.

Acum vă rog să citiţi/recitiți întregul articol din care am preluat, plus alte două mărturii directe ce apar pe site-ul traditiaortodoxa.wordpress.com

«Arătarea Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos în 1925 lângă Athena

(prăznuită la 14/27 septembrie)

La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ’20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste şi anti-bisericeşti. Printre diverse acţiuni ale acestor forţe obscure, s-a numărat şi introducerea samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian era mai curând potrivit pentru afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, din punct de vedere liturgic, însă, el este practic inutil şi chiar dăunător. În fapt, este imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră canonică creştin-ortodoxă. Prin urmare, introducerea unor schimbări în calendarul bisericesc de către o Biserică locală creează o discrepanţă liturgică inadmisibilă în interiorul Bisericii însăşi.

În acea perioadă, un mare număr de creştini din Grecia refuzaseră să accepte aceste schimbări anti-canonice şi anti-bisericeşti, impuse cu ajutorul poliţiei. Aceşti oameni au suferit prigoane, arestări şi privaţiuni de tot felul din partea autorităţilor secularizate.

Dar ochii duhovniceşti ai adevăraţilor creştini ortodocşi au văzut clar, chiar dacă pe atunci ei n-au înţeles pe deplin în ce constă răul noului calendar, acesta fiind de fapt, precursorul şi semnul prevestitor al celei mai mari erezii a tuturor vremurilor – ecumenismul. Aşadar, printre creştinii greci se instalase nedumerirea şi confuzia. Mulţi începuseră să şovăie. Aşa cum arienii, în 351, controlau puterea lumească, reuşind cu sprijinul acesteia să-şi impună erezia lor în întreg imperiul, tot aşa, reformatorii calendarului ţineau sub control puterea de stat în Grecia.

În aceste vremuri tulburi şi vitrege, Atotmilostivul Dumnezeu a văzut necazurile poporului Său. Din nou, ca şi în 351, Domnul a trimis minunata arătare a semnului Preacinstitei Sale Cruci, ca să pecetluiască adevărul şi să-i facă de ruşine pe falşii învăţători.

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a petrecut astfel:

În 1925, în ajunul prăznuirii Înălţării Preacinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci a Mântuitorului nostru, la 14 septembrie potrivit vechiului calendar bisericesc ortodox, se săvârşea privegherea de toată noaptea în biserica Sfântului Ioan Teologul, situată în împrejurimile Atenei. La orele 9.00 seara, în biserică şi în jurul ei se aflau peste 2000 de credincioşi dreptslăvitori, deoarece rămăseseră prea puţine biserici adevărat ortodoxe lăsate deschise din întâmplare de către autorităţile civile. Bineînţeles că o astfel de adunare n-a putut rămâne neobservată de către autorităţi. În jurul orelor 23.00, autorităţile au trimis la biserică un batalion de poliţie „pentru a preveni tulburările ce se pot isca într-o mulţime atât de mare”. Însă din cauza numărului mare de credincioşi adunaţi acolo, poliţia nu a putut să îl aresteze pe preot, nici să întreprindă vreo acţiune concretă, astfel că poliţiştii s-au amestecat cu mulţimea credincioşilor, care deja umpluseră curtea bisericii.

Astfel, în pofida adevăratelor motive ale prezenţei lor acolo, împotriva voinţei lor, dar potrivit Voii lui Dumnezeu, care covârşeşte toată puterea omenească, ei au devenit părtaşi ai minunatei trăiri a mulţimii credincioşilor.

La orele 23.30, pe cer, deasupra bisericii, în direcţia nord-est, a început să se contureze o Cruce luminoasă, strălucind puternic. Strălucirea ce izvora din cruce a luminat biserica şi mulţimea noroadelor; mai mult încă, în razele ei, stelele de pe cerul fără nori au pălit, iar curtea bisericii s-a umplut de o lumină aproape materialnică. Crucea însăşi era alcătuită dintr-o lumină foarte densă şi se putea observa clar că avea forma unei cruci bizantine cu bara de jos înclinată. Această minune cerească a durat o jumătate de oră, până la miezul nopţii; după aceea, Crucea a început să se înalţe încet, pe verticală, ca în rânduiala slujbei Înălţării Sfintei Cruci, când preotul înalţă crucea în biserică. După ce s-a înălţat drept în sus, Crucea a dispărut treptat.

Este cu neputinţă graiului omenesc, a povesti cele petrecute în curtea bisericii în timpul arătării dumnezeieşti. Toată lumea a căzut la pământ, plângând şi cântând slavoslovii, rugându-se şi lăudându-L pe Domnul, într-o singură inimă şi un singur glas. Printre cei ce plângeau se aflau şi poliţiştii, care descoperiseră, pe neaşteptate, în adâncul inimii lor, credinţa curată, precum cea a pruncilor. Mulţimea credincioşilor şi batalionul de poliţie devenise o singură turmă de credincioşi. Cu toţii erau cuprinşi de o dumnezeiască bucurie, mai presus de fire.

Privegherea a continuat până în zori, la ora 4.00, după care tot acest puhoi omenesc s-a revărsat în oraş, ducând vestea minunii petrecute, în urma căreia ei se aflau încă tremurând şi plângând de bucurie.

Unii dintre necredincioşi, sofişti şi inovatori, înţelegând păcatul şi vina lor, dar nevrând să se căiască, au încercat prin orice mijloace să explice sau să tăgăduiască minunea. Faptul că forma Crucii a fost observată atât de viu şi de limpede, ca fiind cea bizantină (numită uneori crucea rusească), cu trei bare transversale, cea de jos fiind înclinată, exclude complet orice argumente în favoarea unui fenomen fizic întâmplător.

Iar faptul că o astfel de apariţie a Crucii a avut loc la apogeul primei mari erezii, ar trebui să-i surprindă pe creştinii ortodocşi prin sensul deosebit al însemnătăţii problemei calendaristice şi a tot ceea ce este legat de aceasta. Nici o persoană de bun simţ nu poate adopta o atitudine superficială, invocând raţionamente seculare ori argumente lumeşti. Inovatorii, asemeni arienilor în 351, au fost lăsaţi fără replică.

din revista „Orthodox Life”, Vol. 22, Nr. 2 (martie-aprilie, 1972), pg. 18-20.»

«Mărturii ale celor prezenţi la arătarea semnului Sfintei Cruci, deasupra bisericii Sfântului Ioan Teologul, de pe Muntele Hymettus – 14 septembrie 1925 (calendar ortodox)

Eram unul dintre agenţii de la Academia de Poliţie, trimişi să oprească săvârşirea slujbei de priveghere din seara aceea, acum mai bine de 50 de ani, în biserica de parohie cu hramul Sfântului Ioan Teologul. Ortodocşii vechi calendarişti îşi ţineau slujbele aici, fiind ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci [potrivit Calendarului Bisericesc Ortodox, nu celui papist! n. ed.].

Fiind o mulţime mare de oameni adunată acolo – mai mult de 2000 de suflete, nu am încercat să îl arestăm pe preot, aşa cum ni se ordonase, ci ne-am aşezat, în linişte, printre credincioşii ce umpluseră curtea ce împrejmuia construcţia bisericii, aşteptând răbdători sfârşitul slujbei.

Pe la orele 22.30, am auzit un tumult puternic şi neobişnuit, venind din partea mulţimii, care striga în uimire. Neîntârziat, am alergat să vedem ce se întâmplă… şi am văzut. Toată mulţimea aceea de credincioşi era într-un freamăt şi într-o stare de bucurie duhovnicească fără seamăn. Unii plângeau; alţii, strigând, din adâncul inimii lor: „Doamne, miluieşte!”, îngenuncheau privind spre cer; alţii, copleşiţi de emoţie, îşi pierdeau simţirea pentru câteva clipe. Apoi, şi noi, am privit, şi, ce să vezi? O, minune! O cruce imensă, apărută pe cer, chiar deasupra bisericii, care era acum luminată, dimpreună cu tot locul înconjurător, de razele ce ieşeau dintr-însa. La început, am fost stăpâniţi de frică, dar mai apoi, uitând până şi scopul venirii noastre acolo, ne-am venit în simţiri, îngenunchind şi plângând ca nişte prunci.

[n.n. octoviv… aici mi-am permis să intercalez ceva decupat din comentariul Dvs., deoarece acest fragment din verset îl găsesc foarte potrivit celor descrise în mărturia respectivă:

„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului” (Matei 24, 30)]

E de prisos să mai spunem că, plini de emoţie, am rămas să participăm şi la restul slujbei de priveghere – nu ca prigonitori, ci ca ortodocşi dreptslăvitori, iar dimineaţa, când ne-am întors la Academie, am povestit tuturor despre minunea preaslăvită pe care ne-am învrednicit a o trăi şi vedea.

Imediat după aceasta, s-a făcut o investigaţie oficială, iar noi toţi a trebuit să depunem mărturie sub jurământ, că am văzut Cinstita Cruce limpede, sus pe cer.

Ioan D. Glymis
Ofiţer de poliţie – acum pensionat, în vârstă de 78 ani
Strada Aristotel, nr. 73
Cartierul Peristeri (o suburbie a Atenei)

 

În noaptea aceea a anului 1925, când s-a arătat semnul Sfintei Cruci, făceam ultima cursă cu tramvaiul pe care îl conduceam, pe traseul meu obişnuit. Ajunsesem la staţia Omonia şi întorceam, în zona scuarului, în momentul în care am văzut pe cineva uitându-se în sus şi strigând: „Priveşte! Crucea! Crucea!” În aceeaşi clipă, am apăsat frânele şi am oprit vehiculul. Am scos repede capul pe geamul tramvaiului, şi, o! nevrednicul de mine, am văzut şi eu Preacinstita Cruce a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos slăvit fie Numele Său, strălucind deasupra Muntelui Hymettus. Nu îmi amintesc cât a durat aceasta. Ştiu doar că ce am văzut atunci m-a schimbat într-un alt om; de atunci, toţi membrii familiei mele au devenit fii credincioşi ai Adevăratei Biserici Ortodoxe, păstrătoare a calendarului patristic.

Atanasie Primalis
Conductor de tramvai – acum pensionat, în vârtsă de 80 ani
Strada Kavales, nr. 17
Nicea (o suburbie a Atenei)»

Dar dacă încă mai aveţi îndoieli, […] cântăriţi această minune cu măsura învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi încercaţi să vă răspundeţi la aceste întrebări: «S-a justificat ea?», «Care credeţi că au fost urmările sale în sufletele participanţilor şi ale rezistenţei ortodoxe în general?», «A confirmat săvârşirea minunii învăţăturile Sfinţilor Părinţi sau de fapt le-a infirmat, ca în cazul arǎtǎrilor dubioase pe care le-au primit comemoraționiștii sau cei care s-au poziţionat în tabăra acestora în urma unor asemenea ”semne”?», «A adus folos duhovnicesc sau a adus ruinare sufletească/pagubă celor care se îngrǎdiserǎ de ierarhii ce călcau în picioare aşezămintele Bisericii pǎșind pe cărarea ecumenismului?», «Au primit întărire ortodocşii sau li s-a strecurat îndoiala în suflet [privind mărturisirea lor de până atunci] ca urmare a faptului că au vazut Semnul Crucii?», «A cui lucrare credeţi că a fost sprijinită prin apariţia Sfintei Cruci: a celor ce apǎrau Biserica sau a celor ce apucasera pe calea batjocoririi aşezămintelor Sale?», «Sesizaţi vreo analogie între situaţia critică în care se găsea comunitatea adevăraţilor ortodocşi în 1925 şi contextele ce au determinat ca, şi în alte extrem de puţine situaţii din istoria Bisericii, Dumnezeu să socotească oportună rânduirea apariţiei Semnului de Biruinţă al Fiului Său spre sprijinirea oamenilor în sensul împlinirii voii Sale?». Poate chiar şi la acestea ar fi bine să vă răspundeţi: «Dar cum vă poziţionaţi faţă de „minunile” de care au avut parte cei din tabăra adversă?», «A cui lucrare credeţi cǎ au fost acelea?», «Măcar într-un singur caz li s-a arătat [şi lor] Crucea?»

Încă mai mult, dacă tot vorbim despre presupunerea că în 1925 nu s-ar fi arătat pe cer Crucea Ortodoxă bizantină în 8 colţuri şi cu braţul de jos înclinat, ci o alta în format diferit, atunci cine sunt cei care astăzi au ca un simbol distinctiv (şi ca o pecete pe fesurile lor călugăreşti) exact Crucea Ortodoxă bizantină: adevăraţii ortodocşi sau adevăraţii stilişti, cei care au lepădat calendarul Bisericii? Iar dacă recunoaştem că primii, atunci acest Simbol de Biruinţă oare nu a fost adoptat (sau mai exact păstrat) cu atât mai mult ca urmare a acestei uimitoare minuni?

 Aducem aici un scurt pasaj din cartea “Stâlpii Ortodoxiei – Sf. Fotie cel Mare, Sf. Marcu Evghenicul, Sf. Grigore Palama”, p. 236:

«[Unionistul] Isidor al Moscovei, acum cardinal al Papei Eugenie […] la Moscova. Intrând în cetate, […] era precedat de purtători de cruci latine»

Şi un fragment dintr-o discuţie pe care am găsit-o pe net şi în care se face referire probabil exact la textul de dinainte:

«Re: Despre Sfânta Cruce ([din] B.O.R. şi [din] B.O.Ru.)

Crucea rusească, astăzi folosită mai mult de ruşi şi sârbi [n.n. aici se vorbeşte doar de “Ortodoxia” oficială], era considerată singura ortodoxă. A fost un incident când un episcop catolic a încercat să intre într-un oraş rusesc prin porţile oraşului cu crucea cea cu 4 colţuri în frunte şi poporul s-a indignat că asta e cruce ”latinească” şi eretică.

Din câte am auzit prima menţiune despre forma Crucii e la Tertulian [n.n. a trăit între anii 160 – 220 d.Hr.] şi el vorbea anume de acest tip de cruce cu 8 colţuri. […]»

În lumina acestora sper să înţelegeţi şi că astăzi cei neştiutori au ajuns să intituleze Crucea Ortodoxă drept cruce rusească, ca şi cum ar fi o invenţie ulterioară crucii latinizate simple (trei braţe egale şi al patrulea mai lung).

Crucea latina

Însă şi la ruşi am observat că se introduce din ce în ce mai mult acest format, şi chiar încă mai de demult.

Şi câte braţe are crucea pe care folosesc în mod uzual şi aproape exclusiv, chiar identificându-se cu ea, înnoitorii calendarului? Iar dacă vreun preot al acestora, prin vreo greşeala, mai foloseste  Crucea Ortodoxă, probabil că este socotit ca un extravagant, dacă nu şi dubios. Faptul că domnul Daniel Ciobotea, la un moment dat, a făcut cadou o Cruce Ortodoxa bizantină vine parcă să confirme zicala: “excepţia care confirmă regula”.

[…] Arătările autentice […] sunt clare, întăritoare şi fără nici un echivoc în ceea ce priveşte lupta cea bună pentru apărarea Ortodoxiei. Vă rog să socotiţi singur dacă în cazul pe care îl analizăm s-a aplicat această afirmaţie sau, din contra, nu în 1925.

Se pare că sunt doar două variante de interpretare a apariţiei Sfintei Cruci, cale de mijloc nu prea este: a se accepta că a fost lucrarea lui Hristos, al Cărui Semn de Biruinta este anume Crucea, sau a se socoti că a fost lucrarea diavolului. Atenţie maximă însă la cel “care este mincinos şi tatǎl minciunii”!

Dar care credeti că ar mai fi fost poziţia ulterioară şi în prezent a acelor apărători ai Tradiţiei, necomemoraţionişti, în cazul în care ar fi interpretat că apariţia Crucii ar fi fost o înşelare drǎcească?

O variantă de genul celei prezentate aici: (reproduc din comentariul Dvs.) «Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile», nu este credibilǎ în situaţia ce o discutǎm, nu din pricina imposibilităţii/posibilităţii tehnice de la momentul respectiv, ci din următoarele două motive:  

1) Patriarhia de Constantinopol, urmând îndemnurilor iudeo-masoneriei, cerea prin Enciclica din 1920 «acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile», adică urmărea «distrugerea credinţei», mai exact acelaşi scop pe care ar fi încercat să îl atingă şi cei ce ar fi stat în spatele unui proiect de tipul Blue Beam sau a unuia similar.

Dacă Semnul ar fi apărut pe cer produs în urma vreunui experiment de tipul Blue Beam, vedem că de fapt ar fi slujit spre zădărnicirea planurile iudeo-masoneriei de implementare a ecumenismului şi distrugere a credinţei, căci tocmai contra celor prevăzute în Enciclica şi a celor stabilite în cadrul Conferinţei din 1923 s-au întrarmat cei care s-au încredinţat prin respectivul Semn că fac voia lui Dumnezeu, adică pentru «apărarea credinţei», şi s-au împotrivit cu şi mai mare tărie duşmanilor Bisericii.

2) După cum a mărturisit fostul poliţist direct implicat, trupele de poliţie ale statului veniseră special pentru a executa ordinul primit: arestarea preotului – adică indirect slujeau aceloraşi scopuri ale iudeo-masoneriei. Dar nu prea ar mai sta în picioare motivul trimiterii lor acolo (anume punerea în executare a ordinului de arestare şi oprirea săvârşirii slujbei de priveghere) dacă totodată prin ample operaţiuni tehnice bine regizate se urmărea manipularea unei mulţimi de oameni, pentru că dacă forţele de poliţie ar fi împlinit cu exactitate ordinal aceasta ar fi presupus o acţiune mai mult ca sigur desfăşurată în forţă şi, implicit, poate dispersarea multimii [ceea ce ar fi deturnat rostul operaţiunii de proiecţie pe cer]; decizia de a nu-l aresta pe preot decât la final, prin nerespectarea ordinului, s-a luat spontan la faţa locului.

Pentru a vă întări, astfel încât să scăpaţi de gândurile îndoielii ce în mod foarte subtil se strecoară în suflet, vă rog să meditaţi atent la aceste cuvinte ale unui veritabil chirurg al sufletului omenesc − Sfântul Teofan Zăvorâtul:

«Ia la bani mǎrunți tot ce înșiră ea [mintea vicleanǎ] şi ai să vezi că toate sunt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par „deşteptăciuni”; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că aşa-zisa inteligenţă şi viclenia sunt unul şi acelaşi lucru.»

Deci nu trebuie să o lăsaţi pe aceasta să îşi facă de cap, puneţi-i cǎpǎstrul în gură şi struniți-o! Au fost mari nevoitori, nu demult chiar, care au căzut din dreapta mărturisire (a se vedea cazul lui Gheron Iosif) pentru că au permis gândurilor de îndoială să li se înfiripeze prin minte şi au stat de vorba cu ele. Iar de aici pâna la cădere, printr-una din forme, nu a mai fost decât un pas.

Sper să nu vă supăraţi că mi-am permis să vă dau eu sfaturi, cel care însumi mă aflu în bezna neştiinţei, sau să mă bănuiţi că v-aş persifla sau v-aş lua peste picior; mă adresez Dvs. cu toată sinceritatea, căci şi eu am fost cercetat mai în trecut de gândurile îndoielii, şi de aceea încerc să vă recomand pe cât posibil nu cuvintele mele, ci ale sfinţilor. Dumnezeu îl întăreşte prin harul Său pe om, apoi se retrage şi îl lasă pe om să decidă singur atunci când este pusă la încercare credinţa sa, astfel încât să nu cumva să fie luată decizia prin constrângerea libertăţii omului din partea harului, iar dacă Dumnezeu vede că voinţa noastră înclină spre El, ne acoperă apoi de binefaceri şi cu întărirea Sa. Acestea nu sunt o învăţătură pe care am inventat-o eu, ci reluare cu vorbele mele din scrierile sfinţilor.

Şi tot spre întărirea dreptei Dvs. cugetări vă rog să vă folosiţi şi de acest text pe care vi-l redau la final în care este prezentată o altă minune, de data aceasta cutrenurătoare:

«Dumnezeu pedepseşte episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon

La prăznuirea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni, astăzi 12 /25 decembrie

Când biserica de stat a Greciei a introdus inovaţia noului calendar, Domnul a arătat multe semne minunate prin care a adeverit faptul că drumul pe care porniseră era greşit. Cel mai cunoscut semn este cel al Arătării Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, în 1925, deasupra bisericii de pe Muntele Hymettus, unde erau adunaţi credincioşii vechi-calendarişti din Atena. Un alt semn a fost dat episcopului nou-calendarist Arsenie al Larissei, în 12/25 decembrie 1934, la praznicul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni, potrivit calendarului patristic (vechi), respectiv Crăciunul după noul calendar. Iată cum s-a petrecut:

De dimineaţă episcopul s-a dus cu maşina pentru a sluji liturghia în biserica sa. Când a ajuns, a văzut acolo un smerit ierarh bătrân, binevoitor, cu engolpion la piept. Arsenie i-a spus: „Frate, vino să citim pastorala cea veselă de Crăciun şi apoi te voi găzdui”.

Smeritul ierarh i-a răspuns: „Nu trebuie să citeşti acea pastorală, ci pe a mea, a Sfântului Spiridon!” Atunci Arsenie s-a mâniat şi a zis: „Eu te invit, iar tu mă dispreţuieşti. Atunci pleacă de aici.”

Arsenie a intrat în biserică, s-a închinat la icoane şi s-a aşezat pe tronul arhieresc. Când a sosit momentul catavasiilor, a cântat prima catavasie, apoi a cerut cântăreţilor de la strană să o cânte pe a doua. A început să o cânte şi pe a treia, însă deodată s-a simţit neliniştit şi indispus. A făcut semn cântăreţilor să continue şi s-a dus în altar. „Ce s-a întâmplat stăpâne?”, l-au întrebat. „Nu mă simt bine”, le-a răspuns.

Când indispoziţia lui Arsenie s-a înrăutăţit, l-au dus acasă, unde starea lui s-a agravat şi mai mult, iar a doua zi a murit. Fusese pedepsit de Dumnezeu pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon. Această minune este cunoscută de credincioşii ortodocşi mai bătrâni din Larissa.

“I Agia Skepe” (“Cinstitul Acoperământ”), № 122, Octombrie-Decembrie, 1991, pg. 109»

[…]

Şi eu vă rog să mă iertaţi!

Întărire de la Hristos!

P.S. 1:  Vis-à-vis de semnificaţia brațului de jos, cel înclinat, al Crucii… nişte informatii de pe net:

«[…] În tratare simbolică, liniuţa cea de jos cu un capăt ridicat reprezintă îndreptarea (aluzie la tâlharul care s-a pocăit fiind pe crucea de alături).»

«[n.m. Bara] Cea de jos, înclinată spre stânga [n.m. in jos, cum se priveste din pozitia Mantuitorului], e scândura pe care Mântuitorul şi-a odihnit picioarele, dar şi balanţa milostivirii sale spre unul dintre cei doi tâlhari: cel care L-a mărturisit se înalţă în rai iar celălalt se coboară la iad.»

La un moment dat, am avut ocazia să întreb personal pe un fost slujitor de altar, în copilaria sa, al Sfântului Ioan Maximovici exact despre semnificaţia braţului înclinat al Crucii. Am primit acelaşi răspuns.

P.S. 2: Am văzut într-unul din cele două comentarii pe care le-aţi făcut că erau trecute şi aceste rânduri: „Mântuiește Doamne norodul Tău, și blagoslovește moștenirea Ta. Biruință binecinstitorilor creștini asupra celor protivnici dăruiește, și cu Sfântă Crucea Ta păzește pe norodul Tău”

Referitor la troparul [nefalsificat al] Sfintei Cruci vă rog să citiţi aceste cuvinte ale Sfântului Ioan Maximovici, Arhiepiscopul ROCOR.»

٭ ٭ ٭

Similar cu minunata Arătare a Sfintei Cruci lângă Atena, «după moartea celui întîi între creştini, a binecredinciosului şi dreptului împărat, a Sfântului [şi] Marelui Constantin, luând împărăţia fiul său, Constantie, şi abătîndu-se la răucredinciosul eres al lui Arie, […] s-a făcut – spre ruşinarea ereticilor celor răucredincioşi, spre încredinţarea necredincioşilor şi spre întărirea celor dreptcredincioşi – un semn minunat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, cînd se prăznuieşte Pogorîrea Sfântului Duh.

Şi s-a întîmplat atunci de era duminica aceea în şapte zile ale lunii mai şi în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închinarea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit şi s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungînd pînă la muntele Eleonului. […] Toţi câţi aveau orice lucruri în mîinile lor şi cei care erau prin case, lăsîndu-şi toate treburile lor, ieşeau şi priveau cu frică spre acel semn preaminunat. Apoi, toată mulţimea ierusalimitenilor, umplîndu-se de frică şi de bucurie de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfânta biserică cu mare umilinţă şi cu căldura duhului, bătrîni şi tineri, bărbaţi şi femei cu pruncii cei sugători, asemenea şi fecioarele cele neispitite de nuntă, care se ţineau prin cămări, ieşind din camerele lor, alergau iarăşi acolo. Alergau oamenii de toate vârstele şi rînduiala, străinii şi nemernicii, creştinii şi cei de altă credinţă şi toţi cu o gură şi printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.

Atunci, necredincioşii şi ereticii, vrăjmaşii şi hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de ruşine, văzând cât este de mare slava şi puterea lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeieşti; şi s-a dovedit atunci cu lucrul, că credinţa creştinească este dreaptă, adevărată şi mântuitoare, şi nu din dovedirea cuvintelor celor ce ies din înţelepciunea omenească cea din afară, ci din Duhul Sfânt prin descoperire şi putere întărită, fiind mărturisită din cer cu semne şi cu minuni.

[…] Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulţi dintre evrei şi păgîni s-au încredinţat; şi, apropiindu-se cu pocăinţă de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfântul Botez şi au slăvit cu bună credinţă pe Hristos, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Iar noi, mărturisim puterea Lui cea nespusă, arătată prin Cruce,Îl înălţăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru şi ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugând bunătatea Domnului, ca la a doua şi înfricoşătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie şi întru nădejdea mântuirii semnul Fiului Omenesc – Crucea cea sfântă –, care se va arăta pe cer; şi cu aceea, ca şi cu o cheie, să ne deschidă nouă uşile Împărăţiei Cerului, precum oarecând tâlharului Raiul şi, împreună cu oile cele binecuvântate, să ne rânduiască pe noi în veci. Amin.[2]»

٭ ٭ ٭

Iar dacă se vor mai afla cârcotaşi în ceea ce priveşte înfăptuirea de către Stăpânul universului a preaslăvitei Arătări a Sfintei Cruci din anul 1925 şi a rostului său practic, aceşti nefericiţi – din voia lor – demonstrează că nu fac decât să se împlinească şi în ei o jalnică certitudine: Crucea pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (cf. I Cor. 1, 18).

De pildă, susţinătorul ereziarhilor din Creta, domnul Ştefan Nuţescu, vieţuitor în Muntele Athos şi deţinătorul Editurii Evanghelismos, prin intermediul site-ului Mărturie Athonită, al chiliei sale, Buna Vestire – Lacu, îndrăzneşte chiar să promoveze spre a sa cumplită osândă un articol ce are ca scop tocmai însămânţarea îndoielii în inimile oamenilor privind Preaslăvita Arătare a Crucii din anul 1925. Respectivul text chiar din debut conţine o diversiune – următoarea întrebare retorică subtitlu: «Dumnezeu binecuvintează schismele?», sau altfel spus, fără a fi în stare să demonstreze (evident, nici chiar până la final) că adunarea din care face parte ar fi Biserica, autorul Îl circumscrie pe Cel Nemărginit şi acţiunile Sale ca fiind în mod necesar întreprinse spre justificarea celor care se află sub anatemele Bisericii soborniceşti din toate vremurile şi locurile pentru că au călcat în picioare Sfânta Tradiţie după anul 1923. Iar dintr-o asemenea premisă nejustificată nu poate reieşi decât o concluzie hulitoare la adresa voii lui Dumnezeu manifestată în 14 septembrie 1925 (calendar bisericesc).

Trist, dar pentru unii nici puterea evidenţei nu este de ajuns. Căci, după cum zice Sfântul Teofan Zǎvorâtul, «mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte într-una bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederatǎ; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o sǎ se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă şi faţă de dovezile asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atât experienţa, cât şi raţiunea, destul de puternice şi de numeroase, dar şi pe acestea le acoperă cu îndoiala. […] În tărâmul credinţei, Apostolul grăieste: “Noi avem mintea lui Hristos”. Dar a cui minte e în afara tărâmului credinţei? A celui viclean. Ca atare, viclenia a şi devenit trăsătura care îl deosebeşte»

(din volumul “Tâlcuiri din Sfânta Scripturǎ pentru fiecare zi din an”)

 

 

Slava doar Sfintei, Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !

 

 

[1] Detalii despre referinţa la “împăraţi” prezentă în textul troparului Sfintei Cruci pot fi obţinute din materialul de la adresa:

https://hristofortarau.wordpress.com/2017/09/28/troparul-nefalsificat-al-sfintei-cruci/

[2] Vieţile Sfinţilor pe luna mai, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2005, pp. 136 – 137.

3 gânduri despre “ARĂTAREA PE CER A CRUCII LUI HRISTOS LA ATENA ÎN ANUL 1925, EXACT ÎN TIMPUL PRIVEGHERII PENTRU PRAZNICUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI !

  1. Atunci cand zugravim sau sculptam Sfanta Cruce (asa-zisa cu 3 brate, adica Ortodoxa), pe bratul cel mic de deasupra scriem IC XC iar in stanga si dreapta deasupra bratului orizontal al Sfintei Cruci NI respectiv KA. (Ceea ce inseamna Iisus Hristos este biruitor).
    Noi ca Ortodocsi aceasta marturisim, si nu vom scrie niciodata ca inovatorii eretici papistasi INRI, care prin aceasta il reduc pe Mantuitorul la o persoana umana rege al nu stiu carui trib.
    Ca asa a scris Pilat pe tablita batuta in Sfanta Cruce pe Golgota nu ne intereseaza decat ca fapt istoric. Noi nu reprezentam naturalist sau realist, ci iconic, theologic, (adica transfigurat = cu adevarat asa cum este, cu mijloacele noastre) adica marturisim in chip Orthodox pe Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

    Apreciază

    1. Este extrem de oportună clarificarea Dumneavoastră. Am făcut acum o notă precizatoare şi în cadrul textului (la paragraful respectiv), adăugând şi imaginea în detaliu cu respectiva porţiune.
      Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi corectat!

      Apreciază

    2. Faptul că după sec. al XVIII-lea întâlnim Crucea bizantină având şi inscripţia INRI este probabil ca urmare a implementării acesteia pe nesimţite sub influenţa papistaşă, aşa cum a fost impusă şi crucea latină.

      Apreciază

Lăsați un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s