Temelia satanică pe care este clădită Patriarhia Română

 

 

«Vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului,

dispreţuind tot ce este sfânt

Înţelepciunea lui Solomon 14:30

 

 

 

 

transcriere după mărturia dată[1] de către două surori în legătură cu evenimentele tulburi ce au urmat schismei noului calendar din 1924

 

 

 

Aurica Martin: S-a dus [mama] cu o cumnată de-a ei la popa Pricopie, aşa îl chema pe popă, la Leontineşti […]

Şi o întrebă [acela]: «Ce mai face mamă-ta?»

«Bine.»

«Cum mai ţineţi voi?»

«Păi tot aşa părinte, cum ştiţi.»

Şi atuncea el a zis: «Aşa să ţineţi, că asta e credinţa adevărată, eu am să fiu talpa iadului!»

Reporter: El vorbea despre el.

A.M.: El despre el vorbea.

Şi atuncea mama a zis: «Cum să fii părinte, Doamne fereşte!, talpa iadului, că eşti preot?»

«Na, eu talpa iadului am să fiu!

Când s-a schimbat credinţa ne-au chemat pe toţi preoţii la Bucureşti, la mitropolie la Bucureşti, acolo. Noi auzeam ce se întâmplă şi am zis cu alt preot, Neculae de la Asău.»

Elena Cristea: Erau mai mulţi de la Asău, preoţi mulţi de la Asău.

A.M.: «Şi am zis că noi nu ne ducem, noi suntem mai bătrâni, nu ne mai ducem.»

Bine, [pe] acei tineri i-o luat, i-o dus. [Pe] ăştia până la urmă [dacă] au văzut că nu s-au dus au venit de i-au luat cu jandarmii, cum era atunci, i-au urcat în tren. La Bucureşti îi aştepta altcineva şi i-a luat în primire.

Când a ajuns în gară la Bucureşti s-a întânit cu preoţii aceştia mai tineri şi i-a întrebat: «Cum este acolo? Ce trebuie să facem?»

Şi ei plângeau şi spuneau aşa: «Ce trebuie să facem?

Să luăm crucea de la gât, calci pe ea şi juri pe Sfânta Evanghelie că vei da toată lumea [n.n. toţi enoriaşii] după tine. Şi îţi dă 30000[2] de lei»[3], cum erau atuncea banii,

«Şi atunci eşti obligat că ai jurat».

R.: Deci eu de aceasta am mai auzit de la cineva, dar nu am găsit omul să dea mărturia asta.

E.C.: Dar aşa a fost, este o mărturie adevărată, nu este nimic neadevărat.

A.M.: Ăsta este adevărul.

Şi atuncea a zis: «Ce facem Părinte [Neculae]?»

A luat crucea de la gât , a băgat-o în cizmă.

E.C.: N-a călcat pe ea[4].

R.: Ca să nu fie pus în situaţia…

A.M.: Să nu calce pe cruce, da.

Şi au ajuns acolo. Când au ajuns acolo [au zis] că: «Nu, crucea nu o avem, am lăsat-o acasă».

«Bine, juri pe Sfânta Evanghelie că vei da toată lumea după tine, tot poporul şi [ia] banii ăştia şi gata.»

Şi a zis că a venit înapoi şi într-adevăr a început a ţine predici în biserică.

R.: Dar ei au primit bani.

A.M.: Toţi au primit.

E.C.: Câte 30000, atunci au primit toţi preoţii bani. Deci fără discuţii că [am] şti de la noi, că spune…, este şi un colind cu aşa ceva. Nu noi am scos-o!

Preotul a spus în faţă, preotul a spus: «Am luat bani, soră Catrină!», cum a spus sora mea.

«Am luat 30000», preotul a spus. «Ne-o dat câte 30000[5]

R.: Extraordinară mărturia asta!

E.C.: Deci el a spus, a zis cu gura lui, nu l-a forţat nimeni să spună.

A.M.: Şi apoi mamaia când a văzut că a ieşit şi din gura preotului că asta e credinţa cea adevărată atuncea ea s-a întărit mai mult.

E.C.: S-a întărit mai ceva.

R.: Dar aţi pomenit de talpa iadului, numai un pic să nu uităm ideea cu preotul acesta, ziceaţi ceva cu viermi, cum a sfârşit-o el.

E.C.: Ăsta preotul, vai şi amar de el!

Preotul după ce a vorbit cu mamaie, el a plecat undeva la Leorda, prin oraşul Comăneşti. El spunându-i că: «Eu o să fiu talpa iadului şi eu voi fi pedepsit!» El ştia.

Dar ce moarte a avut el?

Că fiind preot acolo, toată lumea spunea că este preot foarte bun, că el într-adevăr îşi recunoştea vina, totdeauna el îşi dădea vina pe el că a greşit, da.

R.: Avea mustrări de conştiinţă.

E.C.: Da, l-a mustrat foarte mult conştiinţa şi el a murit săracul singur, nu avea pe nimeni, că nu mai avea nici preoteasa, nu mai avea nici copii şi stătea undeva într-un apartament. Şi n-a ştiut nimeni de el, săracul. Şi după ce au ieşit viermii pe sub uşă, atunci [abia] şi-au dat seama locatarii din bloc: «Băi, dar părintele, ce-i cu el?»,

«Aicea stă părintele»

«De ce n-a mai ieşit»

«Nici nu l-am mai văzut pe părintele, dar uite ce iese pe la părintele!»

Şi când s-au dus şi au stricat uşa [au aflat că] părintele era mort de nu ştiu cât timp acolo şi au ieşit viermii care l-au mâncat.

Deci asta nu este de glumă, asta nu e minciună, e adevărul, chiar dacă nu recunoaşte nimeni!

R.: Ce vreau eu să spun aici, o completare…

Sfântul Glicherie, noi nu ne dăm seama acum, el şi cei ca el, care au fost puţini la început, prin contrast să încercăm noi să înţelegem cât de greu a fost pentru el să-şi asume crucea asta.

E.C.: Foarte greu!

R.: Cel mai bun exemplu este prin contrast cu preoţii ăştialalţi. Uitaţi la ei! Şi-au recunoscut greşeala, ştiau ce-i aşteaptă, dar tot n-au avut puterea.

E.C.: N-au avut puterea!

R.: Să ducă mai departe [credinţa]. Gândiţi-vă ce cruce grea a avut Sfântul Glicherie şi toţi ceilalţi care şi-au asumat treaba asta.

[…]

E.C.: A dat Dumnezeu de l-au găsit pe Sfântul Glicherie care e acum aşa, care era preot ascuns. Bineînţeles toţi. Şi era foarte evlavios, foarte liniştit. Erau ascunşi, nu ştia unde. Erau fugăriţi toţi, erau ascunşi pe unde au putut şi ei săracii, numai să nu îi prindă să-i chinuie.

Şi apoi nu vă spun chinul de pe faţa pământului. Că [se] auzea cât l-au chinuit. L-au bătut, l-au închis, i-au smuls unghiile cu patentul de la mâini, iau băgat ou fierbinte [la] subţioară, i-au smuls barba cu fusul. Că-i spunea lu’ bunica, îi spunea tot. Numai să zică, să se dea, să schimbe credinţa. Suferinţa care nu s-a mai putut! Şi odată a zis bunica că i-a zis:

«Soră Catrina», că bunica se ducea şi-l căuta.

«Nu mai pot eu suporta chinurile astea pe care le suport. Toată ziua mă gândesc la ce chinuri mă mai pune, la ce suferinţă mai ajung eu, ca să pot eu îndura şi să nu schimb.»

Parcă Dumnezeu aşa a vrut. Eu aşa mă gândesc că el a fost ultima barieră. Că – dacă el schimba – credinţa asta [ortodoxă] se ducea de tot! Dar Dumnezeu nu a lăsat-o! Aşa gândim noi şi cred că toată lumea care nu a schimbat se gândeşte la asta.

Şi i-or smuls unghiile de la picioare cu patentul. Şi o femeie de la Asău, asta era Bobeică, îi spunea Bobeică Maria, s-a dus în Piatra Neamţ atuncea, avea treabă şi, Dumnezeu, întâmplarea a fost de s-a dus ea acolo şi a zis că era legat cu lanţuri el şi din nişte bocanci, vai şi amar de capul lui cum avea el acolo la mănăstire. Şi a zis că unde călca, ea a văzut pe el şi [şi-]a zis: «O, ăsta e Părintele Glicherie?», când l-a văzut ea legat.

«O!, el este», în gândul ei, în sinea ei.

Şi când s-a uitat unde călca lăsa baltă de sânge, pete de sânge, sânge.

A.M.: Din bocanci.

E.C.: A spălat strada, şoseaua Piatra Neamţului tot cu sângele lui. Vă daţi seama, unde călca lăsa sânge, sânge, sânge!

Şi ea se gândea: «Oare ce-o fi? Dar ce-i cu părintele? De ce-i bătut?»

Şi după aceea s-a aflat că-i smulseseră unghiile de la picioare, deci până atuncea i-au smuls de la picioare unghiile pe viu, lui.

R.: Eu n-am ştiut treaba asta, deci nu…

E.C.: Le-au smuls, vă spui, a vărsat sângele lui [care] a spălat oraşele astea din Moldova, cu sângele lui.

A fost groaznic atuncea!

Nu înţelege tineretul nostru, dar a fost groaznic atuncea, vă spun! Nu spune în cartea asta prea multe.

 

 

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Clement al Ancirei

Sfântul Mucenic Agatanghel

23 ianuarie/5 februarie 2020

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

 

 

[1] Sursă: canalul youtube Just4uAmnda.

[2] Într-o altă mărturie aici a apărut ”recompensarea” cu 3000 de lei şi 5 hectare de pământ a trădătorilor lui Hristos.

[3] Cu dreptate se exprimă foarte categoric Cuviosul Arsenie Cotea în Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (ce poate fi consultată aici) prin aceste cuvinte grele:

«Să vă fie ştiut tuturor creştinilor ortodocşi, că toate suferinţele şi necazurile cele arătate în această carte, şi destrăbălări care se văd scrise aici, s-au lucrat în timpul ateilor şi neîndumnezeiţilor mitropoliţi, Miron al Bucureştilor şi Pimen al Iaşiului» şi «arhiereii şi preoţii [n.n. oficiali] sunt funcţionari de stat, care afară de lege au supus Biserica lui Hristos statului. Sunt trădătorii împărăţiei lui Dumnezeu, nu trebuie să-i ascultăm, ci să fugim de ei ca de ciumă».

[4] Blasfemie despre care nu avem cunoştinţe câţi dintre preoţii respectivi au ajuns să o săvârşească.

[5] «Iuda a aruncat cei 30 de arginţi, căindu-se. Preoţii aceia au plâns un timp, dar cei 30 de mii de lei nu cred că i-au aruncat.» (dintr-un comentariu postat la filmarea respectivă)

 

 

 

 

 

 

 

Lăsați un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s