MOARTEA celui care a vrut SĂ MUTE DATA Praznicului Naşterii Domnului după calendarul papei

 

«Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile

Domnului cu nebăgare de seamă.»[1]

Ieremia 48, 10

 

 

 

Proloagele de la Pecerska – Minuni din secolul al XVII-lea”, Sfântul Petru Movilă, Editura Areopag, Bucureşti, 2013, pp. 124-126:

 «[…] în ţinutul Prszemysl, un nobil, pe nume Erasm Herbort, în postul Crăciunului, la câteva zile înainte de sărbătoarea latinească a Naşterii lui Hristos, sfătuit de preoţii latini şi de slugile sale care erau de aceeaşi credinţă […], i-a adunat din toate satele sale (căci era bogat) pe toţi preoţii ortodocşi, cu protopopul în frunte, vreo doisprezece la număr, şi le-a poruncit să sărbătorească împreună cu ei Crăciunul, după noul calendar scornit de latini, şi să mănânce carne. Ei nu au vrut să facă una ca asta şi au jurat că mai degrabă mor cu toţii decât să îngăduie stăpânului lor să strice postul şi să schimbe calendarul moştenit de la părinţii teofori. El, însă, ieşindu-şi din fire, i-a necinstit si, înjurând cu ură credinţa ortodoxă ˂…˃[2], a poruncit să-i închidă în temniţă. Ei, plângând şi suspinând, strigau către Dumnezeu, bucurându-se că s-au învrednicit să primească necinstirea şi temniţa pentru dreapta credinţă.

La sfatul episcopului lor ortodox, care era Mihail Kopîstenski, au hotărât să nu se supună silniciei stăpânului lor, ci mai bine să sufere ca oameni ai Domnului decât să aibă parte de plăcere vremelnică şi de moarte veşnică , înhăitându-se cu păgânii[3]. Şi cu toţii (precum apostolii de pe vremuri), şi-au ridicat glasul şi mâinile, cu lacrimi şi suspine din inimă către Dumnezeu, Care ştie să-i izbăvească de nenorocire pe cei evlavioşi, rugându-se să nu lase credinţa ortodoxă la râsul şi batjocura apostatului mârşav, ci să răzbune în grabă urgisirea lor. Şi când se rugau şi strigau către Dumnezeu (căci era cu doua zile înainte de sărbătoarea latinească a Crăciunului) – aoleu, judecată a Domnului, […] grabnică răzbunare! – s-a îmbolnăvit năprasnic acel Herbort, iar slugile lui, văzând aceasta, au înţeles îndată că boala stăpânului lor se trage de la batjocorirea slugilor Domnului, au dat fuga la temniţă să-i slobozească pe preoţi. Însă, până să ajungă ei la temniţă, stăpânul lor cel nemernic şi-a borât sufletul răutăcios.

Şi aşa, robii lui Dumnezeu au scăpat minunat din închisoare, datorită marii lor răbdări şi dârzeniei în credinţă, căci nu le dă Dumnezeu putere păcătoşilor asupra sorţii celor drepţi şi ştie a-i izbăvi de la moarte pe credincioşi, iar pe cei răi ştie cum să-i chinuiască în ziua mâniei Sale. Căci pe cât este de milostiv şi mult râbdător, pe atât este şi de drept şi de grabnic la pedepsirea celor ce se mândresc peste măsură, Şi Lui I se cuvine toată slava şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.»

În aceeaşi ordine de idei, este de luat aminte şi la faptul cum Dumnezeu a pedepsit episcopul nou-calendarist al Larissei pentru neascultarea faţă de Sfântul Spiridon a cărui prăznuire se face la data de 12/25 decembrie, întâmplare care se găseşte descrisă aici.

 ٭

Dar, şi în faţa evidenţei, cei care vor să se îndreptăţească în a se ţine cu tărie şi pe mai departe de inovaţia calendaristă – deşi conştiinţa îi mustră asupra faptului că nu urmează Predania Bisericii pe care o cunosc prea bine – este probabil să îşi construiască o apărare a poziţiei lor tocmai din cele pe care le scrie Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, în al său Hronograf despre ce i-a poruncit Dumnezeu lui Moise şi Aaron, anume:

«„luna aceasta vă este vouă începătură a lunilor, cea întâi va fi vouă între lunile anului”. Iar de la Septembrie s-au obişnuit a număra anii israeliţii în Egipt de la închinătorii de idoli cei ce nu ştiau pe Dumnezeu, nici de zidirea lumii nu ştiau nimic, nici de întâiul om Adam.  Şi era după aceea la israeliţi îndoit anul, bisericesc şi politicesc. Cel bisericesc se începea de la Martie, iar cel politicesc (precum şi la toţi grecii) de la septembrie. După care obicei al lor, şi Dumnezeu pogorâre făcându-le lor, a hotârât să fie de la Septembrie anul cel primit al odihnei pâmântului şi al iertării datoriilor şi al slobozirii robilor, precum de aceasta în cartea Leviţilor[4], în capitolul 23 se scrie»[5],

în sensul că aşa cum în vechime au fost îngăduite şi trecute cu vederea de Dumnezeu cele care privesc numărarea zilelor, tot aşa şi astăzi nu ar fi după aceştia de vreo prea mare importanţă prăznuirea după calendarul ortodox pe care l-au urmat Sfinţii Părinţi.

Drept aceea, pentru a fi respinsă o astfel de analogie nepotrivită întrucât Biserica Dreptslăvitoare a aruncat o mulţime de anatheme asupra celor care vor schimba rânduiala numărării zilelor, redăm din cartea Stâlpii Ortodoxiei[6] trei scurte fragmente:

«Reforma calendarului Iulian a fost plănuită de către Papii din vechime. Schimbarea calendarului a fost necontenit zădărnicită de către obştile monahale din Răsărit şi din Apus, sprijinite şi de atenţionările, mustrările înfricoşătoare şi anathemele Sinoadelor: „Obiceiurile cele din început  ţie-se” (Canonul 6 de la Întâiul Sinod Ecumenic); „Fiindcă obiceiul şi predania veche s’a apucat a se ţinea” (Canonul 7 Întâiul Sinod Ecumenic); „după Canoanele Cuvioşilor Părinţi, şi după vechiul obicei” (Canonul 8 de la al Treilea Sinod Ecumenic). Sf. Beda Venerabilul (cca. 673–735) declara cu tărie: „Aşa-zisa îndreptare a calendarului bisericesc nu este îngăduită nimănui

«[…] în 1583, s’a adunat un sinod la Constantinopol. Primul Sinod, ţinut la 20 Noiembrie, 1583, sub preşedinţia Patriarhilor Ieremia al II-lea al Constantinopolului, Silvestru al Alexandriei şi Sofronie al Ierusalimului, a osândit calendarul introdus de Papa Grigorie al Romei şi nu l-a primit, aşa cum ceruseră latinii.[7]

Sinodul a dat un Sigilion[8], care a fost trimis tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, în care se enumerau principalele erezii ale papalităţii şi se anathemizau.»

«O altă osândire a avut loc în Februarie, 1593, care a respins noul calendar […]. Conform Episcopului Policarp al Diavliei, „în 1593, un Sinod al Bisericilor Ortodoxe, la care au luat parte cei patru Patriarhi, trimisul Bisericii Rusiei şi mulţi alţi ierarhi ortodocşi, reprezentând Bisericile Ortodoxe[9], s-a adunat la Cosntantinopol şi a poruncit: ’Cel ce nu urmea, ci voieşte a răsturna şi a nimici obiceiurile Bisericii, hotărâte de cele Şapte Sinoade Ecumenice, în ce priveşte ţinerea Sfintelor Paşti şi Minologhionul (calendarul sărbătorilor cu dată fixă), şi voieşte a urma noua Pashalie şi Minologhie a astronomilor Papei, (…) să fie anathema şi în afara Bisericii lui Hristos şi a adunării credincioşilor…’ ”[10]»

Şi deşi până şi despre glasul Bisericii, ce este povăţuită de către Duhul Adevărului, putem a înţelege că «e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri» (Evrei 4, 12) prin care se destramă cele nedesluşite şi de neînţeles, nu puţine sunt persoanele ce pretind că respectivele condamnări nu ar fi aplicabile şi schismaticilor care au adoptat inovaţia calendaristă după Conferinţa pan-kakodoxă din anul 1923, deoarece în cazul acestora nu ar fi întrunită în prezent îndeplinirea presupusei (după dânşii) condiţii cumulative pe care ar fi precizat-o textele sinodale respective – schimbarea atât a datei de calcul a Pascaliei, cât şi a Mineiului. Dar o asemenea înţelegere în literă a textelor în cauză, făcută după modelul în care sunt interpretate legile şi celelalte acte normative lumeşti,  ar putea conduce şi la alte veritabile absurdităţi, deoarece este similară exemplului următor: este îndeobşte recunoscut că cine nu mărturiseşte pe Stăpâna noastră a fi 1) Născătoare de Dumnezeu şi 2) pururea fecioară este un eretic predat anathemei Bisericii Soborniceşti; dar pentru cine se poticneşte de o conjuncţie, dacă cel cu numele Ibas (la care se face referire în punctul 14 al Hotărârii Sinodului al V-lea Ecumenic) ar fi contestat doar că Preasfânta Maria ar fi Născătoare de Dumnezeu, ori numai că ar fi pururea fecioară, nu ar fi intrat sub condamnarea Bisericii datorită neîndeplinirii presupusei condiţii cumulative.

În lumina grelelor hotărâri sinodale menţionate anterior, referitoare la cei care vor urma inovaţia calendaristă, cuvintele din 1926 ale Episcopului Roman Ciorogariu, care – încercând să îi liniştească pe cei frământaţi de batjocorirea Predaniei începând cu 1924 – scria: «am auzit cu mâhnire că unii dintre voi, iubiții mei, spun că noi românii ortodocși am fi primit calendarul catolicilor. Această credință a unora dintre voi este greșită. (…). Este adevărat că îndreptând noi calendarul nostru, l-am apropiat de calendarul catolic. Calendarul nostru este însă tot calendarul vechiu, dar îndreptat și niciodecum calendarul catolicilor (…); nu s-au schimbat nici sfinții din fiecare zi, ei rămân aceiași ca mai înainte; nici posturile, care rămân aceleași și tot așa de mari ca în calendarul vechiu, dar după socoteala nouă încep mai curând și se sfârșesc mai degrabă; nici timpul prăznuirii Paștelor nu s-a schimbat»[11], propovăduiesc neadevărul şi amăgesc pe cei neştiutori, căci Postul Sfinţilor Apostoli schismaticii au îndrăznit să îl scurteze cu a lor samavolnică decizie şi până la numai o zi [!], aşa cum este demonstrat aici, iar tocmai în anul 1926, după cum arată domnul Dan Bădulescu, «au avut loc mari tulburări şi ispite în ţară cu privire la data prăznuirii Sfintelor Paşti» ce au «căzut în calendarul iulian pe 19 aprilie ceea ce dădea pe stilul nou 2 mai. Iată deja un prim moment al depăşirii intervalului de 22 martie – 25 aprilie. […] s-a ales ca dată în loc de 2 mai, 4 aprilie. În acest punct s-a produs următorul clivaj: B.O.R. s-a rupt în prăznuirea sa de restul bisericilor ortodoxe. Dezastrul nu s-a oprit aici, ci a continuat în anul 1929, când s-a profilat din nou o situaţie similară. De data aceasta Biserica noastră a fost zguduită mult mai serios, şi sminteala a antrenat pături mult mai largi. În această problemă s-au implicat şi elita intelectualilor vremii ca Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, ce ne-au lăsat pagini excepţionale de documentare şi atitudine ortodoxă»[12].

«Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.» (Efeseni 5, 17)

 

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei

12/25 decembrie 2017

 

 

[1] Sursa: bibliaortodoxa.ro.

[2] Din Nota editorului: «Locurile unde manuscrisul este deteriorat şi ilizibil sunt marcate prin ˂…˃».

[3] Păgâni – aşa sunt numiţi pe bună dreptate ereticii papistaşi, ca unii care sunt înstrăinaţi cu totul de Domnul, căci Îl hulesc pe Dumnezeu Duhul Sfânt prin a lor dogmă blasfemiatoare filioque.

[4] Leviticul.

[5] Hronograf, Editura Pelerinul român, Oradea, 2005, p.62.

[6] Stâlpii Ortodoxiei, Editura Cartea Ortodoxă şi Editura Egumeniţa, 2008, pp.294–296.

[7] Istoria Bisericii, Mitropolitul Meletie al Athenei, Austria, 1784, cap.XI, p.402 apud op.cit.

[8] Textul tradus al Sigilionului din 1583 se găseşte aici.

[9] Sinod ce întruneşte condiţiile unui adevărat sinod ecumenic al Bisericii, atât prin prisma participanţilor, cât şi a temelor abordate.

[10] Schimbarea Calendarului, Episcopul Policarp al Diavliei, Athena, 1947, p.13 apud Stâlpii Ortodoxiei.

[11] Zile trăite, Roman Ciorogaiu [sic!], Episcopul Orăzii, Oradea, 1926 apud adevarul.ro/cultura/istorie/reforma-calendarului-adus-schisma-biserica-ortodoxa-1_50b9f0fd7c42d5a663ad0fa4/index.html

[12] Sursa: hexaimeron.ro/Calendar/Rezistenta.html.

Reclame

Lăsați un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s